Când ar putea intra în vigoare restricțiile în București. Prefectul Capitalei a făcut anunțul

Când ar putea intra în vigoare restricțiile în București. Prefectul Capitalei a făcut anunțul

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că restricţiile în Bucureşti ar urma să fie aplicate de vineri seara. Guvernul va decide dacă printre măsuri va intra şi limitarea intrării şi ieşirii din oraş. Prefectul Alin Stoica a spus că STB a făcut propuneri pentru mijloacele de transport în comun. Astfel, călătorii vor fi informaţi cu privire la obligativitatea purtării măştii şi păstrarea distanţei.

„STB a făcut propuneri care vor fi supuse aprobării CMBSU pentru monitorizarea numărului de călători în timp real şi cu forţele proprii pe care le iau şi cu stabilirea fluxurilor de intrare / ieşire, să se intre prin uşa din faţă, să se iasă prin uşa din spate”, a spus prefectul Capitalei.

Întrebat la ce oră s-ar putea aplica restricţiile în Capitală, Stoica a spus că acestea vor intra în vigoare de vineri seara.

„Dacă măsura Guvernului va fi aceasta, de a restricţiona ieşirea din Bucureşti, da (se va restricţiona – n.r.). Vom ieşi doar în condiţiile în care există necesitatea deplasării pentru a ajunge la locul de muncă, pentru a însoţi persoane bolnave, pentru tratament. Sunt exceptate transporturile de mărfuri, de persoane”, a spus prefectul.

Mai mult decât atât, prefectul a precizat că există baza legală de a închide operatorii economici care au abateri repetare în nerespectarea măsurilor dispuse în pandemie, până la 6 luni.

Care sunt noile măsuri din România

În condițiile în care într-o localitate, rata de infectare depășește 4 la mia de locuitori, atunci carantina de noapte începe de la orele 20:00 până la ora 05:00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Tot în aceleași zile, magazinele se închid de la orele 18:00, iar sălile de fitness își suspendă activitatea.

În condițiile în care într-o localitate, rata de infectare depășește 7,5 la mia de locuitori, atunci carantina de noapte începe de la orele 20:00 până la ora 05:00 pe tot parcursul săptămânii, magazinele de tip supermarket se închid zilnic de la orele 18:00 și, evident, sălile de fitness sunt închise.

Potrivit Antena 3, Raed Arafat a precizat:„În primul rând, referitor la intervalul orar în care este permisă circulația. Acolo unde incidența va fi peste 4 la mie în ultimele 14 zile urmează ca în timpul weekendului și anume în timpul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică circulația să fie permisă doar până la ora 20:00 și nu până la 22:00, cum este acum, iar la operatorii economici activitatea să fie permisă numai până la ora 18:00. Revenirea asupra acestei măsuri pe timpul weekendului se face când incidența”.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

 

 

Articolul Când ar putea intra în vigoare restricțiile în București. Prefectul Capitalei a făcut anunțul apare prima dată în Ciao.ro.

Ciao