Care a fost ultima dorință a Corneliei Catanga. Artista a murit fără să o îndeplinească

Care a fost ultima dorință a Corneliei Catanga. Artista a murit fără să o îndeplinească

Cornelia Catanga a murit în această dimineaţă, la vârsta de 63 de ani. Cântăreața a ajuns de urgență la spital, din cauza problemelor de sănătate, iar din păcate medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Din păcate pentu celebra cântărață, ultima sa dorință nu a putut fi îndeplinită.

Ultima dorinţă a Corneliei Catanga era legată de fiul său. Aceasta își dorea extrem de mult să își vadă băiatul așezat la casa lui. Mai mult , aceasta visa să îi organizeze o nuntă mare fiului său, Alexandru, care are acum 24 de ani.

Alexandru Pădureanu, fiul regretatei Cornelia Catanga, este logodit cu o tânără din America. Într-un interviu mai vechi, tânărul a dat detalii despre povestea sa de dragoste.

„Alina are o altă profesie, nu e artist, e din America, născută la New York! O să vină luna viitoare în Bucureşti! Şi apoi va urma să ne cununăm şi să ne întoarcem în America.

Că acolo este şi visul meu să îmi urmez cariera artistică. Am cântat în faimosul club din lume la „Blue Note”, invitat de cel mai mare trompetist din lume, Arturo Sandoval.

Mama şi tata sunt extraordinar de fericiţi. Sunt în ţară de la Crăciun, am petrecut sărbătorile aici, dar mor de dorul iubitei mele!”, a declarat în urmă cu ceva timp fiul artistei pentru click.ro.

De ce ar fi murit, de fapt, Cornelia Catanga

Potrivit wowbiz.ro, seara trecută, artista a ajuns în stare gravă la Spitalul Universitar din Capitală cu Ambulanța.

Printr-un apel la 112 a fost chemată salvarea pentru că artista se simțea foarte rău, iar medicii care au ajuns la ea acasă au constatat că este vorba de un infarct. Cântăreața a fost imediat transportată la spital, însă în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, Cornelia Catanga a pierdut lupta cu viața. Aceasta a fost supusă manevrelor de resuscitare, însă fără niciun rezultat, pentru că inima ei nu a mai rezistat, cel mai probabil și din cauza temutului coronavirus cu care se lupta.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Articolul Care a fost ultima dorință a Corneliei Catanga. Artista a murit fără să o îndeplinească apare prima dată în Ciao.ro.

Ciao