Ce s-a întâmplat cu Marcel Prodan, fostul impresar al Alexandrei Stan, după episoadele de violență. Artista face acuzații grave: „Nu a primit pedeapsa pe care o merită”

Ce s-a întâmplat cu Marcel Prodan, fostul impresar al Alexandrei Stan, după episoadele de violență. Artista face acuzații grave: „Nu a primit pedeapsa pe care o merită”

Alexandra Stan a trecut prin clipe de groază alături de fostul său impresar. Deși au trecut ani buni de la agresiunile la care a fost supusă, artista nu și-a revenit complet, ba chiar acuză că acesta nu a primit pedeapsa pe care o merita.

Celebra artistă a povestit într-o emisiune TV faptul că, fostul său iubit și impresar i-ar fi furat milioane de euro din concertele pe care ea le susținea. Pe lângă acest lucru pe care l-a aflat ulterior, acesta o supunea des la agresiuni fizice, dar și verbale.

„M-a bătut cu pumnii. Am trecut prin asta și m-a marcat. A fost crunt, m-am trezit la realitate, am realizat cine erau oamenii cu care am lucrat. Tata începuse să îmi spună câți bani se luau pe concert, auzea lucruri și mi-a spus adevărul. Dar eu credeam că el minte. De fapt, el nu mințea, s-a dovedit ulterior.

Am fost în Austria la un tip. El mi-a recunoscut că luau bani la negru. Am început să le zic, au început tensiunile. Marcel, cu care trăiam zi de zi, începuse să se comporte foarte urât cu mine. Agresiunea asta începe psihic, îmi spunea că arăt urât, că nu sunt în stare să cânt”, a spus Alexandra Stan la o emisiune tv.

Alexandra Stan, despre agresiunile la care a fost supusă

„În ziua în care s-a întâmplat, m-a chemat la repetiții și m-a făcut în toate felurile. Dar am înțeles că și agresorii au probleme mentale. Am trecut peste, dar cu greu. (…) În niciun caz. Am tras de volan pentru că mă bătea, îmi dădea mulți pumni.

Dacă ar fi vrut să se despartă de mine, de ce nu m-au lăsat în pace, de nu au rupt contractul? Mie îmi era anulat dreptul de a apela la un avocat, în acel contract. Când am fost la un avocat și mi-a spus că nu este ok, am abordat subiectul, ei au reacționat imediat”a mai transmis ea.

„Nu a primit pedeapsa pe care o merita”

Alexandra Stan a povestit de ce a decis să depună plângere penală după câteva săptămâni de la agresiune.

„Și-au dat seama că s-a trezit proasta. Ne certam de câteva luni pe subiectul ăsta. Ne-am și înjurat, am fost agresivă din punct de vedere verbal. Nu mi-au arătat contractele, încasările. Am văzut mailuri care demonstrau că mi s-au furat niște milioane de euro.

Am renunțat de frică și pentru că nu aveam cum să demonstrez. De asta am depus mai târziu plângere. Am stat ascunsă la o prietenă în weekend, iar apoi am apelat la presă. Pe parcursul procesului, am apelat la alți avocați. (…) Am încercat să includ toate astea, dar două cazuri s-au clasat”, a mai spus vedeta.

Totodată, după 8 ani de la agresiune, artista consideră că Marcel Prodan nu a primit pedeapsa pe care o merita.

„Nu a primit pedeapsa pe care o merită. Nu este adevărat că eram împreună și că era violență domestică. La ora aia, nu era sancționată în România. Nu aveam ordin de protecție care să ne apere pe noi, victimele. A fost judecat ca un om care și-a bătut iubita, dar nu este adevărat”a continuat cântăreața.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Articolul Ce s-a întâmplat cu Marcel Prodan, fostul impresar al Alexandrei Stan, după episoadele de violență. Artista face acuzații grave: „Nu a primit pedeapsa pe care o merită” apare prima dată în Ciao.ro.

Ciao