Ce spune Raed Arafat despre ceremoniile de înmormântare și cumpărăturile până la orele 18:00

Ce spune Raed Arafat despre ceremoniile de înmormântare și cumpărăturile până la orele 18:00

Raed Arafat a punctat mai multe aspecte legate de ceremoniile de înmormântare, dar și despre persoanele care muncesc și nu ajung la cumpărături până la orele 18:00, când magazinele se închid.

Șeful DSU Raed Arafat a declarat faptul că, în pandemia, regulile pentru înmormântare ar trebui să fie mai permisive, tocmai pentru “ca lumea să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile”, iar un Ordin al Ministerului Sănătății ar trebui ajustat. Autoritățile au susținut mai multe discuții pe seama organizării funeraliilor și au ajuns la un acord conform căruia regulile să nu mai fie atât de stricte. Evident, respectarea regulilor sanitare trebuie menținută în acest sens, arată Cancan.

“Finalul discuției a fost că toată lumea este de acord, inclusiv INSP, că trebuie modificată regula înmormântării, să devină mai permisivă, ca lumea să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile, respectând unele reguli. Acest lucru a plecat de la discuția respectivă că urmează să se modifice ordinul. Acolo a ajuns în comisii și nu știu amănunte. Această problemă a fost ridicată și cu reprezentanții cultelor în fața domnului premier. Este un ordin emis de Ministerul Sănătății, dar care acum trebuie ajustat. Am înțeles că nu Institutul, ci comisia de Medicină Legală nu ar fi fost de acord, dar trebuie verificat, nu știu”, a declarat Raed Arafat în cadrul emisiunii “Punctul de întâlnire”, difuzată la Antena 3.

“Testarea a fost apanajul colegilor de la Ministerul Sănătății. Nu era la nivelul MAI. Noi am avut discuții și toată lumea a zis că trebuie testat. Au adus testele rapide, pe antigeni, trei milioane de teste, deja 800.000 de s-au folosit. Continuăm să le folosim. Faptul că la acest moment suntem la 40.000 de teste, ne situează undeva la nivelul celorlalte țări, dar avem mulți care se testează singuri acasă.

Problema este că acești mulți care se testează singuri acasă sau se testează neoficial, este important ca ei dacă sunt pozitivi să rămână acasă. (…) Fără discuție cu cât facem mai multe teste, descoperim mai mulți, atunci stau acasă și nu mai răspândesc. Sunt țări care au făcut testări în masă și au ajuns foarte rău chiar și cu testarea în masă”, a mai spus șeful DSU.

Ce soluția ar propune Raed Arafat pentru ca oamenii să își poată face cumpărăturile până la orele 18:00

Restricțiile care au fost aplicate pe weekenduri nu au îmbucurat multe persoane, căci măsura de a închide magazinele de la orele 18:00 a creat aglomerări. De exemplu, au fost multe cozi la benzinării, dar și la magazine, deoarece oamenii s-au îngrămădit pentru a cumpăra cele necesare. Șeful DSU Raed Arafat a expus o soluție bună pentru ca oamenii să nu se mai îngrămădească după-amiază la cumpărături: „Mai sunt încă două măsuri care au fost adoptate şi nu sunt ridicate: telemunca care îţi permite să fragmentezi programul, să ieşi într-o pauză, să cumperi şi să te întorci, şi decalarea programului. Orice angajat trebuie să solicite angajatorului să o facă”.

De exemplu, secretarul de stat a mărturisit că preferă să facă comenzi online, pentru a evita mersul la magazine în această perioadă, arată alephnews.ro.

sursă foto: captură video Youtube

Articolul Ce spune Raed Arafat despre ceremoniile de înmormântare și cumpărăturile până la orele 18:00 apare prima dată în Ciao.ro.

Ciao