Vise premonitorii. Ce înseamnă atunci când visezi că cineva a murit

Vise premonitorii. Ce înseamnă atunci când visezi că cineva a murit

Visele sunt porțile către partea inconștientă a conștiinței noastre. Visul este o formă de imaginație involuntară. O experiență subconștientă constând dintr-o succesiune de imagini, sunete, idei, emoții și alte senzații care apar, de obicei, în timpul somnului.

Capacitățile cognitive, precum gândirea și memoria, sunt secundare. Persoana care doarmepercepe psihic și emoțional evenimentele petrecute în vis ca elemente reale petrecute aievea.

O ființă umană petrece aproximativ 6 ani din viață visând

Există o ramură a psihologiei care se ocupă cu studiul interpretării viselor petrecute în timpul somnului. S-a observat faptul că în medie, o ființă umană petrece aproximativ 6 ani din viață visând (ceea ce corespunde unei medii de 2 ore pe noapte). Încă nu s-a aflat care porțiune a creierului generează visele, dacă există o singură regiune din creier care le generează, dacă sunt implicate mai multe sau care este cu adevărat scopul viselor.

În timpul somnului REM (n.r. (somn paradoxal / REM – eng. „rapid eye movement”), eliberarea anumitor neurotransmițători este complet suprimată. Drept rezultat, neuronii motorii nu sunt stimulați, condiție cunoscută sub denumirea de relaxare nervoasă. Această relaxare suprimă astfel mișcările necontrolate ale corpului în timpul somnului. Apare, adesea în cazul coșmarurilor, senzația de paralizie, neputință.

Visele sunt de mai multe feluri

Evenimentele din vis sunt cel mai adesea imposibile sau foarte puțin probabile în realitatea fizică din starea de veghe. Acestea sunt simultan în afara posibilității de control a persoanei care visează. Singura excepție cunoscută este visul cunoscut sub terminologia de vis lucid. În acest tip de vis, cei ce visează sunt conștienți că visează, putând exercita controlul asupra diverselor aspecte ale visului inclusiv a mediului din vis. Într-un vis lucid, mediul înconjurător este adesea mult mai realist. Acuratețea senzorială a acestui vis este mai ridicată decât în visele obișnuite. Pe langa vise lucide existî si vise premonitorii care sunt un fel de deja vu.

Ce înseamnă atunci când visezi că cineva a murit

Să visezi o persoană care a murit poate fi de multe ori un vis tulburător, aceste vise având, întotdeauna, o semnificaţie.

În tradiția populară, atunci când visezi că interacționezi cu o persoană decedată, fie că vorbești cu ea sau o asculți, înseamnă că vei primi vești neașteptate sau că vei avea parte de schimbări importante în viață.

Interpretarea creștină, însă, te poate pune pe ganduri, deoarece spune ca apariția unui mort în vis înseamnă că acesta nu a găsit încă pacea, iar cărțile religioase încurajează efectuarea unor ritualuri suplimentare, prin care să fie satisfacută dorința celui decedat.

Din punct de vedere psihologic, a visa un om decedat (pe care nu il cunosti) poate semnifica sfârșitul unei etape a vieții tale. Poate fi vorba de sentimente „moarte” și de legături interpersonale care s-au pierdut.

Citește și: Ce înseamnă dacă visezi sânge. Semnele din visele tale

Dacă, însă, persoana pe care o visezi îți este apropiată și a decedat de curând, nu trebuie să te îngrijorezi. Înseamnă că încă suferi din această cauză, ceea ce este perfect normal. Este posibil să te simți lipsită de motivație și poți avea senzația că mergi pe loc și ca nu reușesti să avansezi în viață, oricât te-ai stradui. Asadar, persoana moartă în vis poate fi o parte a ta pe care ai vrea să o lași în urmă.

Articolul Vise premonitorii. Ce înseamnă atunci când visezi că cineva a murit apare prima dată în Ciao.ro.

Ciao