Un bărbat din Republica Moldova și-a ascuns pașapoartele false în șosete. Cum s-a dat de gol

Un bărbat din Republica Moldova și-a ascuns pașapoartele false în șosete. Cum s-a dat de gol

În urma unui control de rutină, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit un basarabean cu două pașapoarte false asupra lui. Acesta a declarat că urma să predea actele false unei persoane din Turcia.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a
Frontierei Oancea cercetează un cetăţean moldovean, după ce au găsit asupra
acestuia două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităţilor din Republica
Moldova, care erau false.  

Pe 6 aprilie, în jurul orei 18,00, în Punctul de Trecere a
Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea
formalităţilor de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica
Moldova, cetăţeanul moldovean P.V., în vârstă de 37 de ani.  

„Deoarece colegii noştri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse pe gambele persoanei, două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova. În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.”, a declarat inspectorul Mădălina Carp, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.   

Bărbatul le-a declarat polițiștilor că a fost contactat de un  cetăţean din Republica Moldova, care i-a înmânat documentele, pe care trebuia să le transporte în Turcia, unde urma să le predea unei persoane. Cetățeanul moldovean este cercetat acum pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

FOTO Poliția de Frontieră Galați

Libertatea