A patra zi de proteste împotriva restricțiilor. În Constanța, un bărbat a fost reținut de jandarmi

A patra zi de proteste împotriva restricțiilor. În Constanța, un bărbat a fost reținut de jandarmi

Un participant la protestul împotriva restricțiilor din Constanța a fost încătușat de jandarmi în fața Prefecturii, după ce ar fi devenit recalcitrant, informează ziarul local ReplicaOnline. Noi proteste sunt anunțate și în București, iar Jandarmeria le recomandă oamenilor să respecte măsurile de prevenție.

În Constanța, în jurul orei 18.00, în fața Prefecturii se aflau în jur de 50 de persoane. Oamenii cer ridicarea restricțiilor impuse de autorități și strigă „Libertate”.

Un participant la protest a acuzat că a fost abuzat, după ce a fost pus la pământ de jandarmi, după cum se poate vedea în imaginile publicate pe Facebook.

Reprezentanţii forţelor de ordine susţin că incidentul a avut loc după ce un jandarm situat pe ruta de acces către locul de întâlnire al manifestanţilor a încercat să le explice acestora că nu au voie la protest cu arme albe şi materiale pirotehnice. Un protestatar le-ar fi comunicat pe un ton jignitor jandarmilor să meargă să vorbească cu şefii lor, potrivit ziarului local, ReplicaOnline.

„Sunt măsuri preventive si le explicăm oamenilor că siguranta lor este prioritatea noastra. Este prioritar pentru noi să ajungă acasă, în siguranță. Nu le interzicem protestatarilor să vină la protest. Înainte de începerea adunării publice, colegii mei au acționat pentru a le explica măsurile preventive. Persoanele au fost informate în scop preventiv, pentru a nu deține arme albe”, a declarat Răzvan Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Numărul participanților la manifestația din Constanța este mult mai micfață de zilele trecute.

Noi proteste sunt anunțate și în București, iar Jandarmeria le cere oamenilor să respecte măsurile de prevenție, dar și restricțiile impuse la nivelul Capitalei.

„Astăzi, 31 martie a.c., în Municipiul București, sunt preconizate mai multe adunări publice, inițiate în mediul online, la care există posibilitatea să participe un public numeros.Conform cadrului legal în vigoare, Jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică atunci când au loc manifestații la care participă un număr mare de persoane, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică”, se arată în comunicatul instituției.

Jandarmii le recomandă participanților să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea socială și să respecte indicațiile forțelor de ordine.

La protestul împotriva restricțiilor din București de marți seara au participat în jur de 1.500 de persoane. Oamenii s-au întâlnit în jurul orei 18.00 în Piața Universității, după care au mers la Ministerul de Interne. În jurul orei 22.30, protestatarii au ajuns și în fața Palatului Cotroceni, după acest moment numărul participanților a a scăzut.

Lucian Bode, ministrul de interne, a făcut miercuri bilanțul de la protestele violente antirestricții din București și din țară. În total, în jur de 45.000 de oameni au fost în stradă în ultimele două zile, iar polițiștii au dat în jur de 2.500 de sancțiuni și au deschis 19 dosare penale.

Libertatea