Agenția ONU pentru refugiați: 3 milioane de oameni au emigrat în 2020

Agenția ONU pentru refugiați: 3 milioane de oameni au emigrat în 2020

Agenția ONU pentru refugiați a anunțat că războiul, violența, persecuția și încălcările drepturilor omului au determinat aproape 3 milioane de oameni să plece forțat din propriile case în 2020, chiar și în contextul în care criza COVID nu a permis circulația la nivel mondial, multe țări decizând închiderea granițelor, scrie Euronews.

În cel mai recent raport, publicat vineri, agenția pentru refugiați spune că totalul cumulat al persoanelor strămutate a crescut la 82,4 milioane, adică aproximativ populația Germaniei. Acesta este a noua creștere anuală consecutivă a numărului de persoane strămutate forțat.

Filippo Grandi, înaltul comisar al ONU pentru refugiați, a declarat că atât conflictele, cât și impactul schimbărilor climatice în locuri precum Mozambic, regiunea Tigray din Etiopia și zona Sahel a Africii sunt principalele surse de noi mișcări de refugiați și persoane obligate să plece din propriile case în 2020.

Astfel, s-au adăugat alte sute de mii de oameni la numărul total de persoane care în ultimii ani au fugit din țări precum Siria și Afganistan din cauza războaielor prelungite.

Aproape 3 milioane de oameni au fost nevoiți să lase tot ce aveau în urmă, pentru că nu au avut altă opțiune.

Filippo Grandi, înaltul comisar al ONU pentru refugiați:

Agenția ONU pentru refugiați, care își are sediul la Geneva, a informat că 99 din cele peste 160 de țări care și-au închis granițele din cauza COVID-19 nu au făcut nicio concesie pentru refugiați sau pentru solicitanții de azil.

Grandi a recunoscut că există posibilitatea ca mulți oameni strămutați intern, care nu își pot părăsi țara, să vrea în cele din urmă să fugă în străinătate când frontierele încep să se redeschidă, dacă pandemia se relaxează.

„Un bun exemplu sunt Statele Unite, unde deja am văzut o creștere a numărului de persoane care au sosit în ultimele luni”, a spus Grandi.

Potrivit agenției ONU, 1% din întreaga umanitate este strămutată și există de două ori mai mulți oameni mutați cu forța decât acum 10 ani. Aproximativ 42% dintre aceștia aveau sub 18 ani și, totodată, aproape 1 milion de copii s-au născut refugiați între 2018 și 2020.

Libertatea