Alex Bodi, trimis în judecată într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism

Alex Bodi, trimis în judecată într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism

Fostul soț al Biancăi Drăgușanu, Alex Bodi, este acuzat de procurorii DIICOT de racolarea mai multor tinere pe care le-a obligat să se prostitueze, de şantaj – „consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie” – și de sustragere de sub sechestru.

Potrivit unui comunicat DIICOT, 30 de persoane, inclusiv Alex Bodi, au fost trimise în judecată, fiind inculpate, printre altele, pentru formare de grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, şantaj, sustragere de sub sechestru, trafic de minori, deţinere de droguri de risc.

Victimele care refuzau să practice prostituţia erau sechestrate şi supuse unor violenţe extreme, pentru a fi determinate să nu mai opună rezistenţă.

Comunicat DIICOT:

Apoi, „din cauza violenţelor la care erau supuse şi a ameninţărilor cu acte de violenţă îndreptate împotriva membrilor familiilor lor”, femeile „erau nevoite să se prostitueze în beneficiul membrilor grupării infracţionale”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Totodată, potrivit unor surse judiciare, s-a solicitat instanței schimbarea măsurii arestului la domiciliu cu cea a arestului preventiv.

Dosarul a fost înaintat pentru soluționare Tribunalului Dolj.

Istoricul cazului Alex Bodi

Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, a fost ridicat din casă de „mascați” pe 11 noiembrie 2020. În aceeași seară, a fost reținut pentru 24 de ore.

Apoi, Bodi a fost arestat preventiv pe 12 noiembrie, de Tribunalul Dolj, pentru o perioadă de 30 de zile, într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și șantaj.

Potrivit referatului de arestare trimis Tribunalului Dolj pe baza căruia Alex Bodi a fost arestat pentru 30 de zile, acesta a fost denunțat de o fostă soție, care a mărturisit că în perioada 2014-2016 a practicat prostituţia în Germania, la Frankfurt şi Berlin, în club, unde a ajuns prin intermediul lui B.A.N. (Alex Bodi – n.r.), fostul soţ”.

Pe 18 decembrie 2020, Curtea de Apel Craiova a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Pe 10 februarie 2021, Tribunalul Craiova a respins cererea de plasare sub control judiciar, iar Alex Bodi a rămas în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Pe 18 februarie 2021, fosta prezentatoare TV Bianca Drăgușanu a fost audiată la DIICOT Craiova, fiind martor în dosarul în care Alex Bodi, fostul ei soț, este acuzat de trafic de persoane și proxenetism.

Libertatea