Anca Serea, după un an de pandemie, cu șase copii. A spus sincer: „Să ne reluăm viețile”

Anca Serea, după un an de pandemie, cu șase copii. A spus sincer: „Să ne reluăm viețile”

La 40 de ani, Anca Serea e mama a șase copii. Anul pandemiei a fost anul încercărilor și expriențelor pentru vedetă. A revenit și pe sticlă, dar a fost nevoită să ofere copiilor și mai mult timp decât de obicei. A avut un ajutor important pe care s-a bazat, însă acum își dorește să revină totul la normal, să îi poată îmbrățișa pe cei dragi, dar și pe cei care i-au fost alături în momentele ma grele.

Anca Serea a revenit pe sticlă în 2020, în calitate de prezentatoare. Aceasta s semnat un contract cu Prima TV, prezintă știrile din sport în weekend. Uneori, la filmări, mai merge și cu copiii și soțul, nu întotdeauna au pe cineva care să îi ajute.

Vedeta își împarte timpul între cariera sa, proiectele pe online pe care le are, și viața de familie. Copiii sunt cei mai importanți pentru ea, se ocupă de creșterea lor, de educarea lor. În anul pandemiei, cu șase copii, Anca Serea a trecut și prin momente mai puțin plăcute. Micuții au vârste diferite, obiceiuri diferite, sunt în alte clase la școală așa că fiecare a avut anumite cerințe. Ea a căutat să le ofere tot sprijinul, dar alături de ea a avut și persoane care au ajutat-o mult. Adi Sînă, soțul, i-a fost mereu alături.

Anca Serea a precizat acum cât de bine e să ai pe cineva pe care te poți baza, fie că vine vorba de viața profesională, la job, sau de viața personală. Vrea să treacă toată situația generată de pandemia de coronavirus, să își reia obiceiurile pe care le avea înainte, să îi strângă în brațe pe cei dragi.

“Fiecare dintre noi, oricât de puternic ar fi, are nevoie din când în când să fie ținut de mâna. Chiar dacă nu ne place să recunoaștem, chiar dacă ne considerăm autosuficienti, adevărul este că avem cu toții nevoie de un suflet cald alături, de o mângâiere, de o vorba bună. Omul este până la urmă o ființă socială și are nevoie de companie, și nu mă refer doar la un partener de viață, ci în general, fie că este vorba de locul de muncă sau de viață personală.

Perioada pandemiei ne-a răpit această bucurie, acest privilegiu și cred că nu sunt singură care își dorește să se termine și să ne putem relua viețile, să ne putem ține de mâna, să ne putem îmbrățișa. Considerați-va norocoși dacă aveți un partener sau o partenera pe care să sprijiniți capul, dacă aveți părinții în viață și sănătoși și dacă aveți copii care să va lumineze ziua. Căci cea mai de preț bogăție pe care o avem sunt oamenii din viețile noastre!”, a scris Anca Serea pe Instagram.

Anca Serea are 40 de ani. Cum se menține în formă după cele șase nașteri

Vedeta este mamă a 6 copii și se menține într-o formă de invidiat. De altfel, aceasta a mărturisit recent care este secretul ei.

La începutul anului trecut, după ce s-a spus că a apelat la intervenții estetice, pentru a arăta atât de bine, Anca Serea a avut prima reacție. „Nu mă simt datoare față de nimeni cu vreo explicație, mai ales că este vorba despre corpul meu.

Însă nu am absolut niciun motiv să mă ascund că acest corp pe care îl vedeți este cel pe care l-am primit de la natură, mai exact de la mama mea. Căci ea mi-a transmis minunatele gene care mă ajută să îmi păstrez silueta și tenul într-o formă atât de bună”.

„Am pus întotdeauna mare accent pe alimentație, cât mai naturală, pe odihnă, care are un rol mai important decât vă imaginați în forma fizică pe care o aveți și, nu în ultimul rând, pe iubirea și liniștea pe care mi-o oferă familia.”

Libertatea