Captură de 23 de tone de cocaină, un record pentru Europa. Unde au fost descoperite drogurile

Captură de 23 de tone de cocaină, un record pentru Europa. Unde au fost descoperite drogurile

Circa 23 de tone de cocaină au fost descoperite în containere în porturile din Hamburg, Germania, şi Anvers, Belgia, a anunţat miercuri, 25 februarie, serviciul vamal german, referindu-se la cea mai mare captură de cocaină din Europa, relatează agenția France Presse, preluată de Agerpres.

Aproximativ 16 tone au fost descoperite pe 12 februarie la Hamburg în cinci containere provenite din Paraguay, au declarat autorităţile vamale, adăugând că această captură a contribuit şi la descoperirea altor 7,3 tone stocate în portul Anvers.

La Hamburg, drogurile erau ascunse în cutii de conserve, amplasate sub un prim strat de recipiente care conţineau chit. Cele 16 tone au fost găsite în aproximativ 1.700 de cutii.

Droguri de „miliarde” de euro

Valoarea totală a drogurilor descoperite de poliţie ar ajunge la „câteva miliarde de euro”, potrivit autorităţilor vamale.

Un bărbat de 28 de ani a fost arestat în Olanda. El este suspectat că ar fi responsabil de importul celor 23 de tone de cocaină, numele său fiind trecut la destinatar.

„Datorită unei anchete desfăşurate foarte profesionist, am reuşit să confiscăm o cantitate record de cocaină”, a declarat secretarul de stat german în Ministerul Federal al Finanţelor Rolf Bösinger, salutând o „lovitură dată crimei organizate legate de stupefiante”.

Ancheta continuă în Germania, Olanda şi Belgia pentru a permite eventuale noi arestări.

Foto: EPA

Libertatea