Carnagiu pe șoseaua dintre Vaslui și Galați. Patru oameni au murit după ce o mașină a intrat într-un TIR oprit pe marginea drumului

Carnagiu pe șoseaua dintre Vaslui și Galați. Patru oameni au murit după ce o mașină a intrat într-un TIR oprit pe marginea drumului

Mai multe echipaje de ambulanță din Vaslui și Galați au intervenit joi dimineață la un grav accident rutier produs pe Drumul European 581 la limita dintre cele două județe. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, patru persoane au fost găsite decedate.

Accidentul s-a produs între localitățile Tutova și Priponești, în jurul orei 5.49. Din primele informații ale pompierilor, un autoturism Mazda, înmatriculat în județul Vaslui, în care se aflau patru persoane, a intrat în plin într-un TIR care se oprise din cauza unei pene.

Autocamionul ar fi fost semnalizat corespunzător însă șoferul autoturismului Mazda ar fi observat târziu că acesta este staționat și nu a mai putut evita impactul.

Mașina în care se aflau cele patru persoane a intrat în
spatele autocamionul, impactul fiind deosebit de violent. Cele patru persoane
au fost găsite decedate de către echipajele de intervenții.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, cele patru victime au fost identificate. Sunt patru bărbați din județul Vaslui, cu vârste de 32, 39, 48 și 53 de ani. La ora 8.00, traficul în zona accidentului era blocat.

Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Foto: SAJ Vaslui

Libertatea