Cât vor dura noile restricții? Florin Cîțu: „Trebuie să avem răbdare în martie și aprilie. Lucrurile se vor schimba”

Cât vor dura noile restricții? Florin Cîțu: „Trebuie să avem răbdare în martie și aprilie. Lucrurile se vor schimba”

Încă o lună de restricții ar trebui să treacă pentru a vedea rezultate, adică o scădere a numărului de infectări, a dat de înțeles premierul, într-o conferință de presă susținută miercuri la Guvern.

„Trebuie să avem răbdare în martie și aprilie. Dacă respectăm măsurile în această perioada și accelerăm campania de vaccinare, economia o să își revină. Am vrut să explic măsurile pentru că nu au fost foarte bine explicate. (…) Aveam nevoie de aceste măsuri și am cerut soluții de la specialiști ca să încetinim răspândirea virusului o perioadă, ca să putem accelera campania de vaccinare. Sunt măsuri care ne ajută acum, pe termen scurt, luna această, luna viitoare. După aceea, o să vedeți că lucrurile se vor schimba”, a declarat Florin Cîțu, miercuri, de la Palatul Victoria.

Premierul a explicat importanța măsurilor impuse de autorități în urmă cu o săptămână.

„În februarie, ianuarie, țin minte că tot primeam întrebări referitoare la diferența asta dintre România și Europa, pentru că în Europa erau măsuri tot mai restrictive și în România rămâneau relaxate. Și vă spuneam că mă uit la mai mulți indicatori, la numărul persoanelor care ajung la ATI, care sună la 112 în legătură cu Covid, mă uităm la numărul de decese. Am zis de atunci că, în acel moment, nu se justifica nicio măsură”, a spus premierul.

Din păcate, începând cu sfârșitul lunii februarie, a început să crească ușor numărul cazurilor COVID, a început să crească numărul persoanelor de la ATI, numărul deceselor, dar și al apelurilor la 112 legate de COVID. Având în vedere toți acești indicatori, am luat decizia de a avea consultări cu prefecții, cu asociația municipiilor și orașelor, cu consiliile județene, pentru a găsit soluții.

Florin Cîțu:

Florin Cîțu a atras atenția, totodată, că vaccinarea rămâne singura soluție pentru a opri pandemia.

„Trebuie să mergem să ne vaccinăm, avem dozele de vaccin, avem tot ce ne trebuie, vom avea în curând 100.000 de persoane care se pot vaccina pe zi. Am depăşit pragul de 2 milioane de persoane vaccinate, sunt 3 milioane de doze deja făcute. Vom accelera. (…) Este important ca toată lumea să se vaccineze. Doar aşa oprim pandemia”, a mai subliniat premierul.

Libertatea