Cererea de redeschidere a dosarului ”10 august”, respinsă de Tribunalul București

Cererea de redeschidere a dosarului ”10 august”, respinsă de Tribunalul București

Tribunalul Bucureşti a respins marţi solicitarea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul “10 august”, iar decizia instanței este definitivă, anunță Agerpres. Practic, foștii șefi ai Jandarmeriei care au coordonat intervenția din Piața Victoriei în timpul mitingului Diasporei din 10 august 2018 nu vor mai fi urmăriți penal.

Instanța a decis pe 16 februarie că este competentă să judece cererea DIICOT de redeschidere a anchetei. Procesul a fost plimbat mai multe luni între instanțe, deoarece magistrații nu deciseseră cine are competența să soluționeze acest caz.

Pe 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului ”10 august” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică.

Decizia trebuia aprobată de un judecător, iar cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care hotăra pe 10 august 2020 că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul a fost trimis ulterior la Instanţa supremă, pentru soluţionarea unei cereri formulate de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale, care a fost respinsă de magistraţi.

După respingerea cererii de sesizare a CCR, dosarul a intrat pe rolul Tribunalului Bucureşti în octombrie 2020, însă a fost amânat de trei ori, invocându-se diverse motive de procedură.

Curtea de Apel București a decis pe 4 februarie condamnarea definitivă a doi dintre cei șapte bărbați acuzați că au lovit-o pe femeia jandarm în timpul mitingului Diasporei. Aceasta a fost prima sentință definitivă în dosarele penale demarate de procurori după violențele din 10 august.

Libertatea