Cine este Vera Miron, concurenta de la „Survivor România”. A mințit că știe să înoate, pentru a putea participa la show

Cine este Vera Miron, concurenta de la „Survivor România”. A mințit că știe să înoate, pentru a putea participa la show

Vera Miron este una dintre concurentele care au intrat la „Survivor România”, în ediția de joi seară, 8 aprilie. Tot echipei Războinicilor s-a alăturat și Maria Chițu. Alte două Faimoase, dornice de competiție, și-au cunoscut colegii în prima ediție din această săptămână.

Două dintre concurentele care au acceptat provocarea „Survivor România” 2021 sunt Raluca Dumitru și Irina Ceban, cunoscută drept Irisha de public. Cele două au intrat în echipa Faimoșilor.

Vera Miron, în vârstă de 34 de ani, este din Brașov și o
cunoaște pe Ana Porgras, Faimoasa eliminată săptămâna trecută din competiția Survivor
România. Cele două sunt prietene.

Vera este mămica unui băiețel de 7 ani, pe nume Lucas, pe
care îl crește singură, după ce a divorțat de tatăl acestuia. Mama ei în vârstă
de 70 de ani va avea grijă de micuț, cât timp Vera Miron va participa în
show-ul sportiv de la Kanal D.

Ea s-a înscris în competiția Survivor România la îndemnul fiului său. Pentru a fi selectată la emisiune, concurenta a mințit că știe să înoate, deși a fost pe punctul de a se îneca într-un concediu la mare în Spania.

Războinica spune despre sine că este sufletistă, însă poate deveni răutăcioasă atunci când cineva îi greșește în mod repetat, potrivit Wowbiz.

Libertatea