Clotilde Armand: O să susțin în continuare rezilierea contractului cu Romprest

Clotilde Armand: O să susțin în continuare rezilierea contractului cu Romprest

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut operatorului de salubritate Romprest să permită accesul la contabilitatea pentru a se putea stabili un preț corect pentru servicii prestate, cu un profit rezonabil, dar a arătat că își menține opinia privind rezilierea contractului, într-un interviu acordat luni seară pentru TVR, relatează G4Media.

„Operatorul trebuie să ne dea acces la contabilitatea firmei pentru a putea stabili prețul corect, cu un profit rezonabil. Așa prevede contractul, pentru că este un monopol”, a subliniat primarul Sectorului 1.

Întrebată dacă va propune în ședința Consiliului Local rezilierea contractului cu firma de salubritate Romprest, așa cum a anunțat, Clotilde Armand a precizat că își menține părerea.

„O să-mi susțin punctul de vedere. Operatorul a ascultat de această somație pe care i-am dat-o și atunci această propunere își pierde din forță. Eu o să cer rezilierea. Până acum, din decembrie, în fiecare Consiliu Local am adus problema operatorului de salubritate”, a declarat Clotilde Armand.

Clotilde Armand a precizat că ridicarea gunoiului menajer este plătită la zi și operatorul nu are voie să oprească prestarea serviciilor.

„Unde avem un litigiu, care este din 2020, e pe curățenia stradală”, a explicat ea.

Clotilde Armand a explicat că sunt diferențe foarte mari de tarife între ceea ce plătește Sectorul 1 și ceea ce plătesc, de exemplu, cetățenii din Oradea sau Cluj.

„Pentru o familie de 4 persoane, noi plătim 500 de lei din care 400 de lei sunt pentru măturatul stradal. La Oradea, pentru o familie se plătește 100 de lei din care 50 de lei pentru măturat”, a menționat Armand.

Primarul Sectorului 1 a precizat că, dacă ar fi fost aprobată starea de alertă, așa cum a cerut, ar fi avut instrumentele să intervină pentru rezolvarea problemei gunoaielor din sector și a anunțat că primăria va contesta amenda de la Garda de Mediu.

Primăria sectorului 1 a semnat în iunie 2008, în mandatul primarului Andrei Chiliman, contractul cu compania Romprest, pe o durată de 25 de ani. Valoarea estimată a contractului era atunci de aproape jumătate de miliard de euro, însă tarifele s-au modificat în timp.

Clotilde Armand a refuzat să mai plătească o serie de facturi pentru anul trecut, în valoare de peste 14 milioane de euro, pe motiv că tarifele practicate de companie sunt de 4-5 ori mai mari decât în alte orașe și a acuzat compania că a facturat lucrări neexecutate în realitate. Acest lucru a făcut ca Romprest să oprească activitatea de ridicare a deșeurilor de două ori, la finalul lui 2020 și începutul lunii actuale.

Activitatea a fost reluată după ce Primăria Sectorul 1 și-a luat obligația de a plăti direct sortatorii. Deși încă există gunoaie pe stradă, prefectul Capitalei a afirmat luni că situația va reveni la normalitate în două zile.

Libertatea