„Culegi ce semeni”. Cum a ajuns Rusia, la fel de slab vaccinată ca România, să înregistreze zilnic bilanțuri COVID tot mai sumbre

„Culegi ce semeni”. Cum a ajuns Rusia, la fel de slab vaccinată ca România, să înregistreze zilnic bilanțuri COVID tot mai sumbre

Kremlinul a anunțat în mod repetat că a adus pandemia sub control, a transmis oamenilor mesaje contradictorii cu privire la gravitatea COVID și a ridicat restricțiile înaintea unor evenimente importante pentru guvern, politizând astfel măsurile sanitare. Rezultatul: populația nu a mai luat coronavirusul în serios și a evitat în mare parte să se vaccineze, spun specialiștii citați de The Guardian și New York Times.

Rusia, care are o acoperire vaccinală cu doar 2,8 procente mai mare decât România – 32,4% din populația Rusiei e imunizată cu schema completă, față de 29,6% din populația României -, a depășit sâmbătă, 16 octombrie, pragul simbolic de 1.000 de decese zilnice, pentru prima dată de la debutul pandemiei, și a atins și un nou record al numărului de infectări, 34.325 – rezultat al unui lung val pandemic alimentat de varianta Delta, care a început în luna iulie și nu dă semne să se potolească.

Iar cifrele sunt cel mai probabil mai mari. Bilanțul oficial total al deceselor COVID este de 224.310. Însă institutul de statistică Rosstat, care folosește o definiție mai largă pentru încadrarea deceselor COVID, spune că numărul real este de 400.000.

Oficialii au avertizat că țara rămâne fără paturi libere în spitale, iar medicul-șef al principalului spital COVID din Moscova, Denis Protsenko, a explicat vineri că situația este aproape „critică”.

Autoritățile au semnalat în mai multe rânduri că nu intenționează să impună restricții la nivel național, pentru a nu afecta economia, dar au fost nevoite să ia măsuri, luni.

Moscova, unul dintre epicentrele pandemiei din Rusia, a impus restricții de circulație cetățenilor de peste 60 de ani și celor cu boli cronice, a cerut angajatorilor să permită munca de acasă pentru cel puțin 30% din angajați și a impus vaccinarea obligatorie pentru 80% dintre angajații din servicii. Sank Petersburg, al doilea oraș al țării, a anunțat tot luni că va introduce, de la 1 noiembrie, certificatul verde, și îl va extinde, în timp, pentru tot mai multe activități.

Mai multe regiuni au reintrodus deja obligativitatea certificatului verde pentru accesul în spațiile publice, precum și vaccinarea obligatorie a anumitor categorii de angajați.

NUmărul deceselor zilnice COVID este în cotinuă creștere | Sursa: Worldometers

Problema este că mare parte din populația țării este în continuare nevaccinată. Mai exact, doar 32% dintre ruși s-au inoculat cu vaccinul COVID și sondajele de opinie arată că mai bine de jumătate din populație nu intenționează să se vaccineze.

Aceleași sondaje mai arată că 55% dintre ruși nu se tem să se infecteze, iar experții spun că mesajele contradictorii ale Kremlinului cu privire la gravitatea bolii au generat confuzie și suspiciune în rândul populației.

Mesaje contradictorii și dezinformări

Vicepreședintele parlamentului federal, Petr Tolstoi, a admis sâmbătă, 16 octombrie, că autoritățile nu au reușit să comunice pericolele pandemiei în mod eficient.

„Trebuie să fim sinceri, guvernul a pierdut campania de informare pe tema luptei cu coronavirusul”, a spus el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a fost mai puțin dispus să admită așa ceva. „Există o tradiție în învinuirea statului pentru tot. Evident, statul știe care este partea lui de responsabilitate”, a spus Dmitri Peskov.

„Dar mai multă responsabilitate este așteptată și din partea tuturor cetățenilor țării”, a spus el, îndemnând lumea să se vaccineze.

Ar putea fi prea târziu. Denis Volkov, directorul institutului independent de sondare a opiniei Levada Center, a explicat pentru <a href=”https://www.theguardian.com/world/2021/oct/18/you-reap-what-you-sow-russians-party-despite-record-covid-figures” target=”_blank” rel=”noreferrer noopener”>The Guardian</a> că guvernul a trimis constant mesaje contradictorii publicului pe tema pandemiei, în vreme ce presa de stat bagateliza gravitatea COVID și ridiculiza alte țări pentru lockdown-urile impuse.

„Când autoritățile au decis în cele din urmă să adopte o poziție mai clară, era deja prea târziu și mulți nu mai aveau încredere în linia oficială”, a spus acesta.

Dezinformarea a ajuns la cote înalte. Un studiu a arătat că aproape două treimi dintre ruși cred că coronavirusul este o armă biologică creată de oameni.

O rusoaică vaccinată în prima fază a campaniei de imunizare a declarat pentru New York Times că a ajuns un soi de paria în cartier.

„Când am menționat că m-am oferit voluntară în teste și am primit prima doză, oamenii au început să fugă de mine. Credeau că dacă te vaccinezi, virusul este în tine și ești contagios”, a spus ea.

Măsuri dictate de criterii politice, nu epidemiologice

Nu a ajutat faptul că Kremlinul a anunțat în mod repetat victoria asupra pandemiei, ridicând și restricțiile aflate în vigoare, înaintea unor evenimente politice importante, a spus Volkov.

La apogeul infectărilor din vara lui 2020, Moscova a ridicat abrupt restricțiile pentru a permite organizarea paradei militare de Ziua Victoriei și referendumul constituțional care-i permite lui Putin să candideze pentru un nou mandat prezidențial.

Culegi ceea ce semeni. Mulți au renunțat să mai ia COVID în serios după ce li s-a spus în mod repetat că pandemia s-a terminat. Asta s-a reflectat și în lipsa dorinței de a se vaccina.

Denis Volkov:

Aleksandra Arkipova, o antropoloagă, a explicat la rândul ei pentru New York Times că guvernul este reticent să impună restricții, deoarece nu vrea să deranjeze majoritatea oamenilor.

În plus, a explicat ea, cei mai mulți ruși cred deja că măsurile sunt dictate nu de criteriile epidemiologice, ci de cele politice.

Modelul leton: lockdown național

Rusia nu este singura țară care se confruntă cu un val pandemic grav în regiune. România trăiește propria dramă, iar statele baltice au devenit în ultimele zile epicentrul pandemiei COVID din Europa, din punct de vedere al numărului de cazuri raportate la populație.

Letonia, care are cele mai multe astfel de cazuri de infectare, a anunțat impunerea unui lockdown, pentru o lună, în încercarea de a proteja sistemul sanitar, care este aproape de a fi suprasolicitat.

În Letonia, doar 50% din populație este complet vaccinată | Sursa: Our World in Data

Lockdown-ul presupune printre altele închiderea magazinelor neesențiale, munca de acasă, acolo unde este posibil și restricții de circulație pe timp de noapte.

Doar 50% din populația statului baltic este vaccinată. Ia restricțiile sunt valabile și pentru vaccinați, spre nemulțumirea acestora.

În Rusia, situația economică este mai importantă

Pentru Rusia, un lockdown ar fi și mai puțin popular. În timpul primului val pandemic, 60% dintre gospodăriile din Rusia au spus că și-au pierdut din venituri ca urmare a crizei.

„Rușii s-au arătat în mod constant mai îngrijorați cu privire la situația economică, decât de cea epidemiologică”, a spus Christian Fröhlich, profesor de sociologie la Școala Înaltă de Economie de la Moscova.

„Oamenii au așteptări minime de la guvern și nu se aștepată să primească sprijin în timpul unui lockdown. Asta explică de ce mulți preferă ca țara să rămână deschisă, în ciuda morților”, a adăugat acesta.

Moscova a introdus în vară certificatul verde, dar a abandonat rapid procedura, după ce patronii s-au plâns că le scad veniturile.

În acest timp, medicul Protsenko, exasperat de relaxarea populației cu privire la pandemie, a lansat vineri un apel emoționant.

„Oameni, este real, coronavirusul nu este o glumă sau ficțiune”, a scris el pe Telegram. „E uimitor că încă mai trebuie să convingi oamenii de acest lucru, în al doilea an al pandemiei”, s-a plâns el.

Libertatea