Cum să atragi ca un magnet cliente pentru salonul tău de înfrumusețare (PUBLICITATE)

Cum să atragi ca un magnet cliente pentru salonul tău de înfrumusețare (PUBLICITATE)

Dacă deții un salon de înfrumusețare, luna martie este, fără doar și poate, una „de foc”, cererea pentru astfel de servicii depășind de multe ori oferta. Fără excepție, Evele lasă totul deoparte și merg să se răsfețe, să-și facă un tratament facial, o ședință cu oxigen hiperbaric și lumină intens pulsată (IPL) pentru ten, un masaj corporal sau un drenaj limfatic, epilat, manichiura și pedichiura sau un machiaj festiv pentru o cină specială cu ocazia zilei de 8 martie.

Totodată, nici nevoia bărbaților de a arăta bine nu trebuie subestimată. Potrivit unui studiu realizat de o cunoscută agenție de cercetare de marketing, chiar dacă sunt mai puțini bărbați care calcă pragul saloanelor de înfrumusețare, în comparație cu femeile, cei care fac acest lucru le frecventează mai des decât o fac doamnele. Concluzia e una insolită: 77% dintre bărbații români care merg la salon apelează la aceste servicii lunar, față de doar 62% dintre femei. Așadar, s-ar putea ca partenerul, iubitul sau soțul să aibă deja un loc rezervat la masaj, pensat sau bronzare organică.

Empatia față de nevoile clienților

În ciuda acestor pronosticuri optimiste, dacă în această lună estimările tale par a fi fost nerealiste, în ideea în care ești pe punctul de a realiza un profit mai mic decât cel așteptat, iar numărul clientelor a fost semnificativ mai redus decât credeai, e timpul ca măcar pentru primăvară să gândești câteva strategii de marketing, și nu numai, pentru a fi în topul  preferințelor.

În primul rând, încearcă să empatizezi cu nevoile clientelor. Dacă ai fi o femeie care pune accent pe aspectul fizic, care se respectă, ce ți-ai dori de la o vizită la un salon de înfrumusețare: servicii de calitate, personal profesionist și amabil, un ambient relaxant completat de un decor prietenos, prețuri acceptabile? Da, ai dreptate, orice client, fie femeie, fie bărbat, ține cont de aceste aspecte. De ce mai este nevoie pentru a te diferenția de concurență? Îți vom oferi câteva răspunsuri, astfel încât atingerea scopului tău, care se traduce prin obținerea profitului, să fie una garantată.

Investiții în aparate de sterilizare și soluții de igienizare

Mai ales în acest context pandemic, sub influența știrilor deloc optimiste transmise la televizor și în mediul online, pentru oameni este prioritară igiena, înaintea oricăror altor promisiuni de piele perfectă, corp tonifiat sau unghii impecabile. Nu este admisă nicio greșeală din acest punct de vedere, iar orice omisiune sau abatere va fi taxată dur în review-uri negative. În salonul tău, normele de igienă trebuie să fie mai riguroase ca oricând. Astfel, pe lângă curățenia zilnică, igienizarea instrumentarului după fiecare client, purtarea măștii de protecție și a mănușilor de unică folosință, achiziționarea unui model de lampi uv este mai mult decât o necesitate. Cu ajutorul acestui dispozitiv, calitatea aerului în întregul spațiu va fi îmbunătățită considerabil, căci razele UV-C au o rază de acțiune mare, distrugând agenții patogeni, cum ar fi bacteriile și microbii și purificând suprafețele. Pentru sterilizarea întregii încăperi, chiar și a locurilor mai ferite, se poate folosi o varianta de lampa UV cu ozonificare,  cu o eficiență ridicată. 

Totodată, fără a face rabat de la calitate, nu va mai fi nevoie ca în salonul tău de înfrumusețare să fie folosite antiseptice scumpe. Chiar dacă lampa UV are nevoie de anumite precauții, fiind obligatoriu să se utilizeze înainte și după terminarea programului de către personal, efectele se resimt prin purificarea aerului, fiind distruse în acest proces și substanțe care sunt vinovate de mirosuri neplăcute. În orice caz, programul de funcționare pentru anumite modele de lămpi poate fi setat prin aplicație, dispozitivul fiind digitalizat.

Se montează ușor, iar întreținerea este una facilă, chiar și pentru cei atehnici, iar becurile UV funcționează mii de ore la puterea maximă, anduranța fiind incontestabilă.

Promovare eficientă și crearea unui brand bine definit

E necesar ca salonul tău, chiar dacă nu este poziționat strategic, în centru sau în apropierea unor instituții, magazine, stații de metrou sau autobuz, să aibă o bună reputație și o imagine impecabilă. Dacă nu ai reușit să te poziționezi pe piața de profil drept un brand puternic, nu trebuie să te îngrijorezi, căci acest lucru nu se realizează peste noapte. Dacă nu ți-ai definit încă o identitate de brand, deși asta ar reprezenta o greșeală foarte mare, alege un nume catchy, care să nu se confunde cu altul asemănător, mizează pe un logo simplu, inspirat din aria vizuală a feminității, și asigură-ți prezența permanentă în mediul online, mai ales pe rețele de socializare și pe grupurile care reunesc femei (de mămici, parenting, recomandări de servicii de beauty, reduceri). Investește mult într-un site interactiv, oferă posibilitatea programărilor online, mizează mult pe tombole, vouchere și reduceri, precum și pe pachete promoționale. Dacă îți permite bugetul, nu subestima importanța asocierii cu o persoană publică, procedeu cunoscut în advertising drept „endorsing”. 

Dacă vei investi mai multe resurse în afacere și nu te vei amăgi că le știi pe toate, recunoscând că poți învăța mereu lucruri noi, cu siguranță succesul nu va întârzia să apară.

Sursă foto: pexels.com

Libertatea