După ce zeci de ani statul n-a făcut nimic pentru „cea mai frumoasă stațiune” din Europa, un grup de tineri încearcă să salveze Băile Herculane: „E dovada că ne respectăm trecutul”

După ce zeci de ani statul n-a făcut nimic pentru „cea mai frumoasă stațiune” din Europa, un grup de tineri încearcă să salveze Băile Herculane: „E dovada că ne respectăm trecutul”

O asociație formată din studenți și absolvenți de Arhitectură din Timișoara a început, în urmă cu aproape patru ani, un proiect menit să redea viața stațiunii balneare Băile Herculane, cândva locul preferat al elitelor europene. „Cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, așa cum a numit-o împăratul Austriei Franz Josef în secolul al XIX-lea, a fost abandonată și a ajuns o ruină după căderea comunismului, iar clădirile sale vechi, istorice sunt acum sprijinite de schele.

La începutul anilor 2000, clădirile istorice au fost privatizate. Au ajuns în proprietatea unor oameni de afaceri în urma mai multor tranzacții, dovedite ulterior ca fiind ilegale. Într-unul dintre „schimburi” a fost implicat și primarul orașului Nicușor Vasilescu, acuzat de abuz în serviciu. Peste 40 de persoane sunt cercetate de DIICOT în dosarul devalizării stațiunii Herculane.În toți anii ăștia, stațiunea s-a degradat enorm, iar statul nu intervine cu nimic. Două tinere arhitecte se luptă să amâne „moartea” Băilor Herculane. 

„Restaurarea Băii Neptun, pentru un arhitect, cred că ar fi lucrarea vieții. Dar este un proces foarte dificil. Ești un doctor care încearcă să repare și să intervină, astfel încât să readucă grandoarea înapoi”, spune arhitecta Oana Chirilă, președinta Asociației Locus și cea care, împreună cu colega sa Cristina Apostol, a pus bazele proiectului Herculane Project. ONG-ul lucrează la punerea în siguranță a fostelor băi imperiale, o importantă atracție turistică până în anii 2000.

Stăm de vorbă pe unul dintre holurile Băii Neptun, între pereții roz, scorojiți și, pe alocuri, cu cărămida la vedere, într-un miros puternic de sulf. De-o parte și de alta, băile balneare au rămas încăperi mici cu faianță căzută și ferestre sparte. Deasupra unei arcade stă inscripționat în latină „Ad aquas Herculis sacras ad Mediam”, așa cum au denumit romanii templul balnear, adică „La apele sfinte ale lui Hercules de lângă Mehadia”.

Clădirea fostelor băi austriece e în stare avansată de degradare

Sunt multe motive pentru care contează foarte mult ca o clădire precum Baia Neptun să fie restaurată. În primul rând, valoarea culturală și istorică pe care aceasta o înglobează. În al doilea rând, faptul că suntem într-o eră în care conceptul de reutilizare a devenit foarte important. Un alt motiv este și impactul pe care îl ai în comunitate atunci când restaurezi și reintegrezi un astfel de obiect conectat și înrădăcinat aici de identitatea locului.

Oana Chirilă, arhitectă, Asociația Locus:

Salvarea a venit pe geam

Ideea Herculane Project i-a venit Oanei în 2017, după o excursie în stațiune. Tânăra a intrat pe geam în clădirea băilor imperiale și a rămas deopotrivă impresionată și dezamăgită de ce a văzut. A scris apoi un articol pe Bored Panda, prin care și-a dorit să atragă atenția asupra degradării clădirii. „Dacă nu intervenim, clădirea aceasta va muri de o moarte lentă”, scria Oana atunci.

Clădirea fostelor băi austriece și Podul de Fontă

Încurajată de reacțiile cititorilor, Oana, împreună cu prietena și colega ei Cristina Apostol, a fondat Asociația Locus și a creat Herculane Project, o mișcare menită să așeze măcar o primă barieră în calea degradării și distrugerii Băii Neptun, prioritară în salvarea stațiunii. Au adunat în jurul lor alți tineri dornici să se implice.

„Clădirea aceasta este singura care strălucea 99 la sută datorită resursei naturale din zonă. Era bijuteria zonei”, explică arhitecta Cristina Apostol.

Orașul și stațiunea Băile Herculane întâmpină turiștii cu hoteluri ponosite și clădiri istorice în pericol de prăbușire

Orașul numără 74 de monumente istorice și este inclus în situl protejat Natura 2000.

Băile Imperiale Austriece sunt de mulți ani închise publicului, la fel și Podul de Fontă peste Cerna, iar accesul pe promenadă este blocat pentru mașini, din cauza pericolului de prăbușire a zidăriei și ornamentelor de pe clădire. Turiștii însă o iau la picior pe sub arcade, pe lângă stâlpii scorojiți. 

Intrarea principală în băi se deschide într-un hol mare, boltit, cu fresce și un candelabru alb. Piesa centrală este o fântână din ceramică colorată, cu ornamente frumos pictate și detalii bine definite. Fântâna este acum flancată de panouri din lemn și acoperită cu o prelată, pentru a o proteja de bucățile care se desprind din zidărie.

Piesa centrală din holul principal este o fântână din ceramică colorată

Cadrul din lemn și prelata nu au putut-o proteja și de vandalism.

„Sunt oameni care au intrat și au luat pur și simplu ornamentele de pe ea. Dacă te uiți prin oraș, o să le vezi montate pe case, pe balcoane”, spune Oana.

Mirosul de sulf se simte în fiecare încăpere din fostele băi imperiale.

O glorie ascunsă sub moloz

Istoria stațiunii se leagă în special de două mari imperii: Imperiul Roman, care a pus bazele Băilor Herculane, și Imperiul Habsburgic, cel care le-a adus la viață.

De-o parte și de alta a holului, băile balneare sunt complet distruse

Clădirea impunătoare de pe malul Cernei a fost construită între 1883 și 1886 de către Alpar Ignat, la comanda împăratului Franz Josef.

La două milenii de la primul templu construit și la 150 de ani de când împăratul o numea „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, Băile Herculane întâmpină turiștii cu hoteluri-fantomă, gata să se prăbușească, cu o clădire a băilor imperiale sprijinită de schele și șarpante, cu găuri în zidărie și pereți distruși de igrasie și de graffiti.

O fostă baie comună de la parter

Doar o ajutăm să mai stea în picioare”

Cel mai mare obstacol în calea restaurării Băii Neptun o reprezintă problemele juridice. Clădirea este în administrarea primăriei, însă terenul aparține unor privați, care au mai multe procese și litigii cu statul român. Din cauza asta, la Baia Neptun pot fi făcute doar intervenții de urgență, reversibile, de punere în siguranță, doar cât să împiedice avansarea degradării.

Voluntarii de la Asociația Locus pot doar să pună în siguranță clădirea, nu să o reabiliteze

„Dacă ne uităm acum prin clădire nu pare că s-a făcut ceva, dar natura intervenției de siguranță nu este de a face clădirea mai frumoasă, ci să o ajute să supraviețuiască acestei perioade”, explică Oana.

Voluntarii de la Asociația Locus au reparat, în mare parte, bucăți din acoperiș, ca să nu mai intre apa, au montat sprijiniri de planșee, au curățat terasele de buruieni și holurile de pietre și moloz și au blocat accesele în clădire.

Noi încercăm să mai tragem de ea, săraca, să mai stea în picioare până când se rezolvă în primul rând problemele juridice.

Cristina Apostol, arhitectă, Asociația Locus:

Și lipsa banilor a fost o piedică pentru cei de la Locus.

„Atât timp cât nu avem o finanțare clară pe care să o accesăm, tot ce facem e din banii societății civile. Clădirea va continua să se degradeze, probabil se va mai și prăbuși din ea și avem nevoie de o intervenție a statului, a autorităților. Nu se poate doar ca niște fete să vină să facă”, spune Oana.

73.000 de euro

este suma pe care au strâns-o până acum din donații.

Doar că autoritățile dau din gard în gard tot din pricina situației juridice a clădirii, dar și pentru că nu fac mari eforturi să o rezolve, afirmă tinerele. Astfel, toți banii pentru proiect au venit de la oameni, prin campania de strângere de fonduri prin SMS, dar și de la diverse companii care și-au dorit să ajute. Asociația mai are nevoie de aproximativ 30.000 de euro pentru a finaliza proiectul de punere în siguranță a clădirii.

Bucăți de tencuială și ornamente au tot căzut de pe zidurile exterioare ale clădirii

Problema este, spun ele, că degradarea clădirii avansează cu viteză mare, iar voluntarii fac lucrări mici, treptate. „Venim încet din urmă, prea încet”, spune Oana. Cât fac ei intervenții într-o parte a clădirii, se degradează altă parte.

Un bolovan pentru viitor

Holul de „artă modernă”. „Sunt mulți oameni care intră și își lasă amprenta aici și nu într-un mod pozitiv. E cel mai urât mod de a trata o clădire”, spune Oana Chirilă

Într-una dintre încăperi, prin moloz și faianță căzută, zace un bolovan. „După restaurare, vrem să-l lăsăm aici, să arătăm cât de dăunător poate fi versantul necurățat”, explică Oana. „Toată greutatea apasă pe zid”.

Spațiul din perete în care a fost fereastra e astupat de alți bolovani, cărămizi și crengi rupte, care au alunecat de pe muntele din spatele clădirii.

Bolovanul va fi păstrat ca amintire

Deși vorbesc despre restaurarea Băii Neptun, arhitectele recunosc că un astfel de proces, oricum de durată, este foarte departe.

„Tot spun că voi veni la inaugurare cu nepoții mei”, râde Oana.

Asociația Locus estimează la 12 milioane de euro costurile restaurării complete a Băii Neptun, cu un proces de reactivare a clădirii de aproximativ 10 ani.

Aici ai nevoie de foarte multe echipe de specialiști. Ne dorim să se organizeze concursuri de arhitectură pentru a elabora o soluție.

Oana Chirilă, arhitectă, Asociația Locus:

Cum au ajuns Băile Herculane celebre – o istorie pe repede-înainte 

Potrivit mitologiei, semizeul Hercule s-a scăldat în apele termale din Valea Cernei după ce s-a luptat cu Hidra. Romanii ajunși în Dacia ar fi descoperit efectele curative ale izvoarelor cu ajutorul cailor, spune o altă legendă, pe care istoricul Dorin Bălteanu o amintește în cartea sa „Herculane – arc peste timp”.

Așa au denumit romanii templul balnear, adică „La apele sfinte ale lui Hercules de lângă Mehadia”

Conform acesteia, soldații din cavaleria romană, întorși dintr-o campanie militară, au lăsat caii liberi să pască pe Valea Cernei. Pline de răni și râie, animalele s-au îmbăiat în apele izvorului Venera. După un timp, soldații au observat cum caii lor s-au însănătoșit și și-au recăpătat vitalitatea.

Romanii, cuceriți de zonă și de efectele apelor termosulfuroase, au construit temple, băi și statui închinate lui Hercule, pe care l-au considerat patron al izvoarelor termale. Stațiunea a devenit o atracție pentru aristocrația Romei Antice, iar mai apoi, pentru capetele încoronate din secolul al XIX-lea.

În perioada comunistă, stațiunea era vizitată de mii de oameni, atrași de apele termale

Ascensiunea și decăderea

Centrul balnear este doar o parte din stațiune, care cuprinde un cazinou, vila Elisabeta, numită după împărăteasa Elisabeta „Sisi” a Austriei, soția lui Franz Josef, o promenadă largă, pietruită, cu hoteluri elegante și o statuie a lui Hercule în Piața Hercules.

Imaginea unei stațiuni luxoase, animată în zilele sale de glorie, se dizolvă în contrast cu realitatea de acum. 

Accesul pe Podul de Fontă este blocat din cauza degradării avansate a lui

Stațiunea era vizitată de sute de mii de oameni veniți pentru izvoarele termale sulfuroase ce ajung la temperaturi de 53 de grade Celsius indiferent de anotimp. Nici în epoca ceaușistă nu s-au mai făcut investiții, dar după Revoluție, stațiunea a funcționat mai mult din inerție, iar la începutul anilor 2000, clădirile au fost privatizate. A fost începutul decăderii.

De la personalități regale, locul a ajuns să fie deținut de nume anchetate în dosare DIICOT

La 20 de ani de la privatizare, statutul juridic al clădirilor istorice din Băile Herculane rămâne încă incert. 

Hotelurile comuniste pălesc în comparație cu frumusețea arhitecturală a clădirilor construite în secolul al XIX-lea

Aproape toate monumentele istorice din Băile Herculane au ajuns, în 2001, în vistieria omului de afaceri Iosif Armaș, cu care a garantat apoi niște împrumuturi pe care nu le-a plătit niciodată. Datoriile acumulate i-au adus lui Armaș o condamnare cu suspendare, iar proprietățile au intrat, prin niște schimburi și tranzacții încâlcite, multe stabilite de instanțe ca fiind ilegale, în posesia altor oameni de afaceri.

Clădirile istorice din Herculane sunt împărțite între autorități. Aici, Pavilionul 6, fostul sanatoriu al Ministerului Apărării

Clădirea fostelor băi imperiale a ajuns la Valeriu Verbițchi, care nu a făcut nicio investiție în ea. Verbițchi i-a dat clădirea primăriei la schimb cu terenul de sub Cazinou, tranzacție în urma căreia fostul primar al orașului, Nicușor Vasilescu, a fost acuzat de abuz în serviciu.

DIICOT a intrat pe fir, iar în acest moment, în dosarul devalizării stațiunii Herculane sunt cercetate peste 40 de persoane.

Primăria deține acum clădirea, iar terenul este în proprietate privată. Nicio intervenție asupra clădirii nu se poate face fără acordul proprietarului de teren, acord care nu există.

Actuala administrație are în desfășurare, în diferite etape, proiecte de reabilitare a unor clădiri și zone din centrul istoric al orașului, precum Vila Elisabeta și Piața Hercules. În paralel, și Ministerul Apărării a început reparațiile la Pavilionul 5, unde a funcționat sanatoriul medical, clădire pe care o deține.

Proiectele merg însă încet. Iar în cazul Băii Neptun, și mai lent. Tânăra echipă face aproape în fiecare weekend și ori de câte ori este nevoie naveta de trei ore de la Timișoara până în Herculane pentru a se asigura că nu a mai picat vreun acoperiș sau vreo bucată de zid. Tot efortul merită, spun arhitectele.

„Am fost învățați în școală un lucru care mi-a rămas în minte și îmi place foarte mult: clădirile vechi, în momentul în care au fost construite, reprezentau modalitatea de a da mai departe cunoștințe, indiferent dacă erau cunoștințe legate de inginerie sau arhitectură sau erau cunoștințe ce țineau de istorie, arte plastice. Au fost modalități de a comunica și în continuare comunică ceva către generații ce pot urma. Trebuie să ne cunoaștem și să ne respectăm valorile trecutului și locul din care am venit, pentru a fi în stare să trăim cu respect pentru prezent și viitor”, spune Cristina.

O clădire de rangul acesta, restaurată, este, practic, dovada că ne respectăm trecutul, istoricul și propriile valori și identități la nivel național.

Cristina Apostol, arhitectă, Asociația Locus:

Cristina Apostol, arhitectă, Asociația Locus

Libertatea