Elena Băsescu: „Sunt angajată la Camera Deputaților”. Cât câștigă în Parlament fiica fostului șef al statului

Elena Băsescu: „Sunt angajată la Camera Deputaților”. Cât câștigă în Parlament fiica fostului șef al statului

Elena Băsescu a postat pe Facebook o poză în care arăta că s-a vaccinat, fiind indicat și locul: Parlamentul României. Întrebată cum a fost posibil, ea a scris că este angajată a Camerei Deputaților și ia la rost o internaută: „Că nu te tragi de șireturi cu fața aia modificată în aplicații de pițipoancă organizatoare de doar știi tu ce…”

Elena Băsescu a fost angajată la Camera Deputaților încă de la finalul legislaturii trecute, fiind salariată la grupul parlamentar al PMP, scrie Adevărul, care citează informații obținute de Antena 3.

Fost europarlamentar, fiica fostului șef al statului a ajuns între timp consilieră la Comisia de Afaceri Europene din Cameră, cu o leafă de aproximativ 6.000 de lei, notează sursa citată.  

Elena Băsescu a candidat toamna trecută pe listele PMP pentru un loc de deputat în Constanţa, însă partidul nu a trecut pragul electoral.

Mesajul Elenei Băsescu către o internaută: „Fața aia modificată în aplicații, de pițipoancă”

Informația privind noul loc de muncă a fost făcută publică chiar de Elena Băsescu, după ce a postat pe Facebook, miercuri, că s-a vaccinat împotriva Covid-19, la Parlamentul României – Camera Deputaţilor. 

Mai mulți internauţi au luat-o la întrebări, iar Elena Băsescu a răspuns într-un comentariu: „Sunt angajată la Camera Deputaților”.

Și nu s-a oprit aici cu comentariile. Deranjată de un text scris de o internaută, Elena Băsescu reacționează: „Dacă ți-ai da seama cât de penibilă ești cu pozele alea retusate n-ai mai comenta pe la alții”. 

Și continuă, deși nu primise niciun răspuns: „doamnă … că nu te tragi de șireturi cu fața aia modificată în aplicații de pițipoancă organizatoare de doar știi tu ce…”.

Libertatea