Florin Cîțu, despre protestele împotriva restricțiilor: „Pot protesta împotriva mea, dar să respectăm legea”

Florin Cîțu, despre protestele împotriva restricțiilor: „Pot protesta împotriva mea, dar să respectăm legea”

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că oricine are dreptul de a protesta şi de a avea o opinie diferită, însă cere românilor să respecte legea, potrivit Agerpres. Mai mult, Florin Cîțu le-a mai transmis politicienilor că nu este momentul să caute „capital electoral” în aceste momente.

„Sunt un liberal convins şi dreptul de a protesta, de a avea o opinie diferită de a mea este un drept pe care-l au toţi cetăţenii României. Un singur lucru cer de la cetăţenii României: cu toţii să respectăm legea. Putem să protestăm, putem să avem opinii împotriva mea, împotriva a ceea ce fac, dar să respectăm legea. Atât! În rest, protestele sau manifestările publice fac parte dintr-o democraţie puternică, democraţie consolidată.”, a declarat Florin Cîțu, miercuri, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Reacția premierului vine după ce în ultimele zile în București, dar și în alte orașe din țară au avut loc mai multe proteste împotriva restricțiilor impuse de autorități.

„Pandemia nu se oprește prin proteste, se oprește prin vaccinare.”

Florin Cîțu, premierul României

De asemenea, premierul le-a mai cerut politicienilor să nu mai caute capital electoral în această perioadă.

„Cel mai toxic lucru pe care l-am văzut în această periodă reprezintă populismul politicienilor. Politicienii, din păcate, unii, de fapt din toate partidele – nu este momentul să căutăm capital electoral astăzi. Trecem printr-o situaţie dificilă, iar aceste mesaje care de multe ori incită la ură şi la violenţă nu îşi au sensul astăzi. Deci politicienii, avem campanie în 2024, pot să mai aştepte până atunci.”, a mai completat premierul.

Libertatea