Franţa a intrat în al treilea lockdown, de Paşte

Franţa a intrat în al treilea lockdown, de Paşte

A treia carantină din Franţa, cauzată de creşterea cazurilor de COVID, a intrat în vigoare de Paştele catolic. Toate școlile și magazinele neesențiale se închid timp de patru săptămâni, iar circulaţia este interzisă în intervalul 19.00-6.00, transmite BBC.

Pe lângă restricțiile care au intrat în vigoare sâmbătă, de marți oamenii vor avea nevoie și de un motiv întemeiat pentru a călători la mai mult de 10 kilometri de casele lor. Noua carantină vine pe fondul creşterilor cazurilor grave de COVID.

Franța înregistrează aproximativ 5.000 de pacienți COVID în secţiile ATI, după ce, vineri, au ajuns la Terapie Intensivă 145 de pacienţi în stare gravă. De asemenea, vineri, Franţa a raportat 46.677 de cazuri noi și 304 decese.

Președintele Emmanuel Macron a promis mai multe paturi de spital pentru pacienții COVID. Macron spera să țină sub control cazurile de coronavirus din Franța fără a fi nevoie să impună un alt blocaj.

Germania solicită populaţiei să se vaccineze

În Germania, președintele Frank-Walter Steinmeier le-a cerut oamenilor să se vaccineze. Acesta a spus că țara se află în mijlocul unui al treilea val și se confruntă cu mai multe restricții. Luna trecută, oficialii germani au anunțat că țara va fi plasată în carantină de Paște, însă au renunţat la decizie câteva zile mai târziu. Angela Merkel a recunoscut că a comis „o greșeală” dorind să înăsprească restricțiile anti-COVID din Germania pentru weekendul prelungit de Paște.

Italia a intrat în carantină cu ocazia Paştelui. Toate regiunile se află acum în „zona roșie”, cel mai înalt nivel de restricții, întrucât țara înregistrează aproximativ 20.000 de cazuri noi pe zi.

Papa Francisc și-a transmis mesajul de Paște unui grup redus de aproximativ 200 de persoane, cu piața Sf. Petru goală pentru al doilea an.

OMS a criticat ritmul lent al vaccinării din Europa

Organizația Mondială a Sănătății a criticat ritmul lent al campaniei de vaccinare anti-COVID din Europa şi a subliniat că situația din regiune este acum mai gravă decât a fost în urmă cu câteva luni.

„Vaccinurile sunt cel mai bun mijloc al nostru de a ieşi din pandemie. Ele nu doar că funcţionează, ci sunt şi foarte eficiente pentru a limita îmbolnăvirile. Cu toate acestea, utilizarea acestor vaccinuri este de o lentoare inacceptabilă”, a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge. Acesta spune că țările UE vor trebui să impună blocaje și alte măsuri pentru a compensa întârzierile din campania de vaccinare.

Potrivit OMS, doar 10% din cele aproape 900 de milioane de cetăţeni europeni au primit o doză de vaccin anti-COVID.

w_56806050Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Foto: EPA

Libertatea