Giani Kiriță, detalii din culisele primului sezon „Exatlon”. „M-am și certat cu ei”

Giani Kiriță, detalii din culisele primului sezon „Exatlon”. „M-am și certat cu ei”

Giani Kiriță a făcut parte din echipa Faimoșilor, în primul sezon „Exatlon”, show câștigat de Vladimir Drăghia. Fostul fotbalist a făcut dezvăluiri din spatele culiselor despre emisiunea Exatlon, transformată ulterior în Survivor România.

„Am stat 4 luni în Republica Dominicană. A fost cea mai mare
provocare a vieții. Este un show real, un show în care limitele tale sunt
împinse la maximum din toate punctele de vedere. Și-atunci fiind și competiția
sportivă mi-a venit ca o mănușă.

Mi-am creat echipa în jurul meu, eram un fel de căpitan.
M-am și certat cu ei, dacă le dădeam vreo palmă trebuia să plătesc 50.000 de
euro. Pe teren luai câteva etape de suspendare.

Era multă muncă, stresul foarte mare, lipsa mâncării. A
rentat pentru că și noi am făcut un show, în care România era împărțită în
două, Războinicii și Faimoșii. Cele mai tari momente au fost când am jucat
contra Turciei, Greciei.

Iarăși mi-a bătut inima în piept și mi-am dat viața pentru România”, a declarat Giani Kiriță, pentru gsp.ro.

„Patru luni am stat într-un șort și într-un tricou. Am dormit pe-o scândură Așa era concursul. Trebuia să-ți împingă limitele și să te ducă la o stare în care să cedezi. Nu aveam mâncare, nu aveam confort, nu aveam nimic.

Absolut nimic. Patru luni de zile telefonul a stat închis într-un rucsac. Am mâncat patru luni 13 linguri de orez fiert pe zi, două felii de ananas și două banane, seara orez, năut sau fasole.

Pe blat nu ne-au dat nimic, nu există. Nu ne dădeau nimic. Eu i-am zis unui reporter că-i dau 100 de euro să-mi aducă o ciocolată mică, că nu mai pot. ‘Ți-aș da, dar am amendă de mii de euro și mă dau și afară’. A fost regim spartan”, a adăugat Giani Kiriță.

Libertatea