Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2021

Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2021

Citește Horoscop săptămânal Săgetător. Previziuni pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2021, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Săgetător și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Săgetător – 27 martie – 2 aprilie 2021

Între 27 și 28 martie dimineața, echilibru și autoritate, ordine și metodă în stilul de a munci, de a coordona o activitate, de a-și exercita atribuțiile profesionale și responsabilitățile sociale.

Între 28 martie după ora 07:34, și dimineața zilei de 30 martie, impact major al tranzitului Lunii prin sectorul relațiilor de prietenie din cauza posturii ei speciale, de Lună Plină, din seara zilei de 28 martie, când, în plus, aceasta va face opoziție cu Soarele, la 8°18′ Berbec, cu Venus (8°56′) și cu Kiron (8°49′).

Putem vorbi de un accent pe una sau mai multe relații care se vor dezechilibra sau se vor complica cu accente stridente și de-o parte și de alta ori, poate, niște evenimente speciale vor dezvălui laturile ascunse ale unor apropiați care vor acționa așa cum le dictează interesul personal care nu (mai) concordă și cu obligația morală de a respecta un prieten. Efectul Lunii Pline în Balanță se va reflecta și asupra relațiilor sentimentale unde, se poate produce o despărțire sau, măcar, o ruptură sufletească chiar dacă cea vizibilă, concretă, va fi, pentru moment amânată.

Între 30 martie, după ora 07:34, și 1 aprilie dimineața, stare de spirit mai puțin luminoasă; Săgetătorii pot fi îngândurați, triști, interiorizați, atenți la aspectele majore, de mare responsabilitate pentru viața lor de familie. Posibile tulburări tiroidiene mai ales dacă, în acel răstimp, din punct de vedere meteorologic, vremea va fi închisă, cu nori și ploi, nepermițându-le, astfel, nativilor, să-și tragă energia necesară de la lumina solară.

Între 1 aprilie, după ora 07:59, și 2 aprilie, Luna se va plasa în tranzit prin semnul zodiacal al Săgetătorilor și le va fi un aliat interesant și important; ea le va da mai mult curaj, mai multă dorință de a limpezi lucrurile în jurul lor și de a se afirma fără trac în condiții delicate din punct de vedere social sau profesional.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Libertatea