Klaus Iohannis a promulgat Legea privind viitoarele rețele 5G

Klaus Iohannis a promulgat Legea privind viitoarele rețele 5G

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de promulgarea a legii 5G, transmite Administrația Prezidențială. Legea, considerată una de importanță strategică pentru România, a fost adoptată de Parlament pe 7 iunie.

Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Actul a pornit la inițiativa Guvernului de la nevoia de transpunerea a Memorandumului 5G semnat între România și SUA, arăta senatoarea PNL Alina Gorgiu după votul din Parlament.

„Securitatea sistemelor informaționale este obligatorie pentru protecția cetățenilor noștri. În era digitală, unde suntem interconectați cu toții, riscurile la care ne expunem sunt mari dacă nu există rețele sigure”, spunea Alina Gorghiu, citată de news.ro.

Potrivit Alinei Gorghiu, prin lege se stabilesc măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Pe 15 aprilie, ministrul Lucian Bode anunţa că prin această lege, România nu exclude niciun producător de tehnologie, dar va putea condiționa prezența acestora de respectarea criteriilor stipulate în Memorandumul semnat de guvernele României și SUA privind securitatea rețelelor 5G.

Libertatea