Lorelai Moșneguțu, fetița fără mâini de la „Românii au talent”, merge la facultate. Știe ce carieră își dorește: „Nu la Conservator”

Lorelai Moșneguțu, fetița fără mâini de la „Românii au talent”, merge la facultate. Știe ce carieră își dorește: „Nu la Conservator”

A împlinit 18 ani, este la liceu, dar are planuri mari de viitor. Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea de la „Românii au talent”, a dezvăluit ce carieră își dorește să urmeze. Nu este vorba despre o facultate de muzică.

În toamna anului trecut, Lorelai a împlinit 18 ani. Aceasta spunea pe atunci: „Dacă în alți ani făceam party cu prietenii și colegii de la școală, acum nu s-a mai putut. Dar mi-au făcut ziua frumoasă toți cei care mi-au scris, m-au sunat să mă felicite, unii chiar din străinătate. Pentru mine, a fost o zi fericită. Am primit cadou o rochiță frumoasă și un laptop performant”. Abia acum a dezvăluit însă ce planuri mari de viitor are.

Mulți credeau că aceasta va merge la Conservator, că va studia muzică. Nu este așa, Lorelai Moșneguțu merge la Drept. „O să merg la facultate, la Drept”, a spus ea la Kanal D.

Viorica Pârva, mama adoptivă, a precizat că fiica are nevoie de o meserie sigură pentru a se întreține. „Poate amândouă, dar… pentru că ne trebuie o meserie stabilă. Trebuie să se întrețină. Cred că tuturor copiilor le trebuie această educație. Și educația muzicală e bună pentru suflet…”

Cine este tânărul de care Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea „Românii au talent”, s-a îndrăgostit

În urmă cu patru ani, Lorelai, care acum are 18 ani, a dat dovadă de putere și tărie de caracter, în special pentru că reușește să fie o artistă completă, care cântă și pictează, chiar dacă s-a născut fără mâini.

Viorica Pârva, mama adoptivă a tinerei, a povestit pentru Playtech.ro că Lorelai este îndrăgostită de un băiat care merge la un alt liceu, dar cu care se înțelege foarte bine.

„Este îndrăgostită de cineva de suflet, de un coleg de la un alt liceu. Este vorba despre o prietenie de suflet, se ajută reciproc la materii, își spun reciproc oful și asta mă bucură, ca mamă, când văd că se înțeleg bine. Fac și Tik-Tok-uri împreună, se amuză, se distrează împreună ei doi, se înțeleg bine. El este un băiat cu bun-simț, a fost la un moment dat și cameraman la un clip de-al ei”, a povestit mama lui Lorelai Moșneguțu, pentru sursa citată.

Libertatea