Ministrul transporturilor, despre situația de la Metrorex: Ori se acceptă renegocierea salarială, ori se ajunge la disponibilizări. Sau Metrorex intră în insolvență

Ministrul transporturilor, despre situația de la Metrorex: Ori se acceptă renegocierea salarială, ori se ajunge la disponibilizări. Sau Metrorex intră în insolvență

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că există „două variante matematice simple” după greva de la metrou de vineri, 26 martie. Fie creșterea salarială de anul trecut se anulează, fie se recurge la concedieri. Dar mai există și o a treia posibilitate. „Dacă nu există înțelepciune, se va ajunge acolo, și anume insolvența”, a explicat Drulă într-o conferință de presă, la sediul Guvernului.

Cu referire la greva sindicatului USLM de vineri, 26 martie, când traficul în București a fost paralizat toată ziua, ministrul Cătălin Drulă a explicat că „nimeni nu scapă de răspundere, legea nu este negociabilă”.

„Astăzi, Metrorex va depune o acțiune la Tribunalul București pentru despăgubirea Metrorex de către sindicat pentru pagubele de peste 2,8 milioane de lei cauzate în ziua în care metroul în care nu a putut circula. Ca să fie foarte clar, acțiunea de despăgubire este îndreptată împotriva sindicatului USLM. Pe românește, vom cere banii de la Rădoi și de la sindicatul pe care îl conduce”, a afirmat ministrul transporturilor la conferința de presă transmisă pe Facebook-ul Guvernului.

Apoi a continuat, legat de salarizare și de personal. „S-a bătut cu cărămida în piept domnul Rădoi (n.red. Ion Rădoi, liderul de sindicat) că nu se schimbă nimic. Asta este matematic imposibil și contabil imposibil, pentru că bugetul prevăzut și veniturile Metrorex nu acoperă plata salariilor la nivelul actual pentru angajații actuali”, a precizat Cătălin Drulă.

Ministrul transporturilor a anunțat apoi că există două posibilități pentru început.

„Așa că există doar variante matematice simple. Ori se acceptă de către angajați, de către sindicat, o renegociere și acea creștere de 18% de anul trecut să nu mai aibă loc, sau să aibă loc anul viitor eșalonat, ori se ajunge la disponibilizări”, a spus Drulă.

Sau mai există și varianta a treia, care din punctul meu de vedere este cea mai puțin fericită, dar dacă nu există înțelepciune, se va ajunge acolo, și anume insolvența. Iar o companie care intră în insolvență are libertăți mari de a face și concedieri, și scăderi de salarii. Nu sunt un scop în sine aceste concedieri sau scăderi de salarii, este vorba despre sănătatea economică a unei companii căreia îi lipsesc veniturile pentru a acoperi acele salarii.

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă:

Un protest spontan la metroul bucureștean a avut loc în dimineața zilei de vineri, 26 martie, încheiat în jurul orei 18.30, după discuțiile dintre sindicaliști și prefectul Capitalei. Metroul a repornit la ora 22:00.

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a acuzat în aceeași zi o „mafie” permisă de miniștrii anteriori ai transporturilor. El a afirmat că tot ce s-a petrecut la metrou este din cauza a „câteva zeci de miniștri ai transporturilor”, care „în ultimii 20 de ani au lăsat un buboi enorm să se formeze la metroul bucureștean”.

Drulă i-a transmis apoi un mesaj direct lui Ion Rădoi, șeful sindicatului de la metrou, pe care l-a catalogat drept un „șef de cartel”: „Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge”.

Libertatea