O avocată pentru drepturile omului și alți trei jurnaliști din Turcia, condamnați la închisoare. Acuzații de apartenență la o grupare teroristă

O avocată pentru drepturile omului și alți trei jurnaliști din Turcia, condamnați la închisoare. Acuzații de apartenență la o grupare teroristă

Un tribunal din Istanbul a condamnat luni la închisoare o avocată în domeniul drepturilor omului şi alţi trei membri ai redacţiei unui cotidian pro-kurd. Cei patru se confruntă cu acuzația de apartenență la o organizație teroristă, transmit Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

Eren Keskin este unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din Turcia în domeniul drepturilor omului.

Aceasta împreună cu alți doi inculpaţi au primit câte 6 ani şi 3 luni de detenţie pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă. Redactorul-şef al publicaţiei pro-kurde Ozgur Gundem, Bilir Zana Kaya, a primit 2 ani şi o lună de închisoare pentru propagandă teroristă. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Sentința a fost criticată de către un ONG care protejează drepturile omului.

”Eren Keskin şi-a dedicat viaţa apărării drepturilor femeilor, deţinuţilor şi a luptat pentru justiţie pentru familiile celor dispăruţi”, a scris pe Twitter Milena Buyum de la Amnesty International, care numește sentinţa o „nedreptate îngrozitoare”.

Keskin a fost redactor-şef onorific al cotidianului pro-kurd Ozgur Gundem. Ziarul a fost interzis prin decret după puciul eşuat din iulie 2016.

Aproape 25 de angajaţi ai ziarului Ozgur Gundem au fost arestaţi în 2016. Aceștia au fost acuzați în urma unei anchete că au legături cu militanţi kurzi.

Oficiali turci au declarat duminică că armata, care a lansat miercuri o operaţiune împotriva militanţilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului, a descoperit cadavrele a 13 militari turci sechestraţi dinainte de 2015 într-o peşteră. Aceștia au spus că militarii au fost executaţi de PKK.

Foto: Epa

Libertatea