Paul Stănescu: PSD are intenţia să depună moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR

Paul Stănescu: PSD are intenţia să depună moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat marți, 28 septembrie, la Antena 3, că social-democraţii au de gând să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, indiferent care va fi decizia Curţii Constituţionale, adică validarea sau respingerea sesizării făcute de premier privind moţiunea de cenzură depusă de USR-PLUS şi AUR.

„Deja preşedintele Marcel Ciolacu a anunţat aseară că avem intenţia să depunem astăzi moţiunea de cenzură, indiferent de decizia CCR. Toate aceste probleme le vom discuta, astăzi, în Consiliul Politic Naţional, pentru a vedea exact ceea ce facem”, a afirmat Stănescu la Antena 3, potrivit Agerpres.

„Eu cred că trebuie să depunem urgent moţiunea de cenzură, pentru că nu se mai poate, efectiv nu se mai poate. Sănătate, economie, şcoală, vorbim despre orice, deja lucrurile au ajuns la un maxim care nu mai poate fi suportat. Cred că e mai bine ca preşedintele PNL, cel care este acum, să nu mai fie şi prim-ministru, e mai bine pentru toată lumea”, a adăugat Paul Stănescu.

El a adăugat că şi în cazul în care CCR amână luarea unei decizii cu privire la moţiunea deja depusă în Parlament, PSD va depune propria moţiune de cenzură.

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate marţi, 28 septembrie, la ora 10.00, sesizarea Guvernului Cîțu privind un posibil conflict juridic de natură constituțională referitor la moţiunea de cenzură depusă de USR-PLUS şi AUR.

Decizia pe care o va lua CCR va fi definitivă şi se va comunica atât Guvernului, care este autorului sesizării, cât şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României.

Libertatea