Premierul Cîțu propune deschiderea stațiunilor de pe litoral și circulație până la ora 5.00 în noaptea de Înviere

Premierul Cîțu propune deschiderea stațiunilor de pe litoral și circulație până la ora 5.00 în noaptea de Înviere

Premierul Florin Cîțu a anunțat că va propune astăzi, 8 aprilie, Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), al cărui președinte este, mai multe măsuri de relaxare, înaintea Paștelui.

Florin Cîțu a scris pe Facebook că propunerile pe care le va înainta către CNSU, în vederea sărbătorii Paștelui, sunt următoarele:

pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paștestațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70%

Ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență ar urma să aibă loc astăzi, înaintea ședinței de Guvern programată pentru ora 17:00.

Afirmațiile premierului vin după ce, ieri, Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a spus că „două săptămâni de carantină naţională ar face minuni”.

Premierul Florin Cîțu a replicat tot ieri, după ședința de Guvern, că nu se ia în calcul o carantinare generalizată în România: „Nu luăm în calcul o carantinare. M-am opus din primul moment: am spus că nu va exista un lockdown în România generalizat, nu va exista nicio carantinare. Mergem în direcţia relaxării economiei, dar cu această condiţie, să ne vaccinăm cu toţii. 1 iunie se poate întâmpla doar dacă ne vaccinăm, altfel nu avem şanse”.

„Am avut o discuţie cu doamna secretar de stat şi dădea un exemplu teoretic”, a mai precizat premierul, ieri.

Pastele ortodox 2021 va fi pe data de 2 mai.

Libertatea