STUDIU | 71% dintre elevii din România, martori sau victime ale violenței la școală

STUDIU | 71% dintre elevii din România, martori sau victime ale violenței la școală

Fundația World Vision România a realizat un sondaj înaintea lansării campaniei „Dă cu love, nu cu hate”, în cadrul căreia peste 16.300 de copii din mediul rural sunt învățați cum să gestioneze fenomenele de bullying și cyberbullying.

71% dintre elevii din România au fost martori sau victime ale violenței fie în drumul spre sau dinspre școală, fie în timpul pauzelor sau chiar a orelor, arată un studiu realizat recent de Fundația World Vision România și dat publicității luni.

Datele sunt întărite de cel mai recent raport al Organizației Mondiale a Sănătății, care plasează România pe locul 3 în Europa în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul de bullying.

Acest fenomen, suțin reprezentanții World Vision, se manifestă prin comportamente agresive verbale sau fizice asupra copiilor, cu intenția de a-i supăra, a-i intimida sau de a le provoca teamă. De cele mai multe ori, agresorii sunt alți copii, de aceeași vârstă sau mai mari, iar cauzele sunt multiple. Printre ele se numără chiar abuzurile din familie sau actele de violență la care aceștia sunt martori sau victime.

Climatul școlar, mai afirmă specialiștii World Vision, este foarte important în dezvoltarea copiilor, care trebuie să se simtă în siguranță atât acasă, cât și la școală, pentru a putea crește sănătos.

„Școala este un mediu pentru descărcarea de frustrări”

Cum văd copiii acest fenomen? „Pentru mine, bullyingul reprezintă un act de violență fizică, psihică sau verbală. Pentru cei mai mulți adolescenți, școala este un mediu pentru descărcarea de frustrări. Asemenea probleme apar și din cauza unui dezechilibru în familie. Familiile în care există violență sunt un mediu optim pentru formarea unui mic agresor”, a declarat Mara, o elevă dintr-un sat din județul Vaslui.

O astfel de situație am întâlnit în școala mea atunci când doi colegi de clasă din medii total diferite au început o dispută din cauza jignirilor pe care și le adresau. Din fericire, acest conflict nu a degenerat datorită intervenției colegilor și a domnilor profesori. Astfel de situații sunt din ce în ce mai des întâlnite în ziua de astăzi, iar acest lucru nu poate fi decât unul îngrijorător.

Mara, elevă din Vaslui:

„Dă cu love, nu cu hate”

O altă formă din ce în ce mai răspândită de bullying este cyberbullyingul, care are loc prin intermediul canalelor digitale și poate avea efecte negative semnificative asupra victimelor din punct de vedere psihologic. Agresorii care folosesc mediul digital intimidează, umilesc sau amenință, folosind mesaje, fotografii sau răspândirea unor zvonuri mincinoase.

Printr-o amplă campanie desfăşurată de Fundaţia World Vision România, peste 16.300 de copii, cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani, din 42 de comunități rurale din județele Cluj, Iași, Vaslui și Ialomița vor învăţa cum să gestioneze fenomenele de bullying și cyberbullying.

Scopul campaniei „Dă cu love, nu cu hate” este acela de a-i face pe copii să înțeleagă gravitatea acestor fenomene și să știe cum să reacționeze dacă sunt puși în fața acestui tip de comportamente, fie că sunt victime sau doar martori ai agresiunii. Campania propune o serie de bune practici, cu scopul de a combate situațiile în care copiii au de suferit.

„E important ca încă de la cele mai fragede vârste copiii să fie informați cu privire la existența fenomenelor de bullying și cyberbullying și să știe cum să se protejeze, dar și cum să evite să ajungă chiar ei agresorii. (…) De asemenea, vom avea sesiuni de informare şi pentru pentru părinți, pentru ca aceștia să știe cum își pot susține copiii”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundaţiei World Vision România.

Până la finalul lunii martie, campania se va desfășura în 112 unități de învățământ din cele 42 de comunități rurale și va avea și o componentă creativă.  Este vorba despre un concurs cu premii, menit să îi încurajeze pe copii să își exprime prin desen sentimentele legate de aceste două fenomene și să înțeleagă mai bine importanța comportamentelor pozitive față de cei din jurul lor.

Libertatea