Tăcerea lui Dumnezeu sub cupolă şi a oamenilor sub umbrele. Doar corul și preoții au cântat „Hristos a Înviat” la Catedrala Sfântul Iosif

Tăcerea lui Dumnezeu sub cupolă şi a oamenilor sub umbrele. Doar corul și preoții au cântat „Hristos a Înviat” la Catedrala Sfântul Iosif

În jur de 400 de oameni au luat parte, azi-noapte, la slujba catolică de Înviere de la Catedrala Sfântul Iosif din București, pe o ploaie măruntă și vegheați de zeci de jandarmi și polițiști. Restricțiile de noapte au fost ridicate până la ora 2.00, pentru cei 1,5 milioane de catolici și protestanți care azi sărbătoresc Paștele.

Duba Jandarmeriei şi maşinile de poliţie parcaseră peste
drum de Catedrală încă de la ora 20.00. Oamenii au început să vină mai târziu.

În interior, pe lângă şirurile de bănci au fost aşezate scaune, iar în curte, a fost instalat un cort cu un ecran mare, pe care să poată fi urmărit serviciul religios. Şi în jurul cortului au fost înşirate scaune, dar ploaia măruntă şi insistentă le-a făcut prea puţin îmbietoare. Sub umbrele sau glugi, credincioşii au stat în picioare.

Aşezaţi la intrarea în catedrală, credincioşii îşi aprind lumânările pascale

Cu câteva minute înainte de ora 23.00, când a început
slujba, şi Catedrala, şi curtea ei deveniseră neîncăpătoare. Mai mulţi tineri
au ascultat slujba de sub streşinile clădirilor învecinate.

Cei care n-au prins loc în biserică sau în curte au stat pe
trotuar, la uşa principală şi la poartă. Voluntarii, cu veste albastre, au
făcut un cordon din mâinile lor, rugându-i pe credincioşi să stea în curte.
Jandarmii dădeau ture printre rândurile de scaune, apoi se întorceau să
flancheze cele două intrări.

Cu măşti, dar fără
cântece

În jur de 400 de oameni, de toate vârstele, chiar şi copii
în cărucioare, au participat la slujbă într-o tăcere desăvârşită. A cântat doar
corul, pe bănci n-au mai fost puse foile cu versuri de imnuri. Doar corul şi
ÎPS Aurel Percă, de la microfon, au cântat “Hristos a înviat din morţi”, iar
cântecul a sunat altfel ca în alţi ani, când urca din mulţime.

Mai mulţi oameni au ascultat slujba stând în faţa intrării în catedrală

Oamenii au ascultat şi şi-au împărţit, unii de la alţii,
lumina de la candele, “flacăra care
nu-şi pierde strălucirea, la oricât de mulţi s-ar împărţi”, se auzea
explicaţia dinspre altar. Jandarmii
ascultau şi ei, unii înăuntru, alţii lipiţi de zidurile catedralei, ca soldaţii
romani de piatra de mormânt.

Oamenii au ascultat într-o tăcere deplină slujba de Înviere

Prin marea de
umbrele a trecut un fior la lectura despre Abraham, care era gata să-şi
sacrifice fiul, pe Isac. Pusă pe ecran mare, povestea căpăta un plus de
suspans. Din când în când, câte un capac de candelă cădea şi se rostogolea pe
dale, dar nimeni nu întorcea capul, reflex, să vadă de unde vine zgomotul.

Ploaie şi amintiri din altă viaţă

Distanţaţi,
printre scaunele ude, credincioşii erau aplecaţi asupra lumânărilor, peste care
se repezeau picurii de ploaie. Spre sfârşitul slujbei, adică aproape de miezul
nopţii, taxiurile au început să oprească în dreptul catedralei. Oamenii s-au
retras pe rând, unii ocrotind cu palmele lumânările încă aprinse, pe jos sau
aşezaţi în dreapta şoferului, să ducă lumina acasă.

O femeie păzeşte flacăra candelei de ploaie

“Cuvântul l-am
răstignit, dar ce am făcut cu
tăcerea lui Dumnezeu”, scria Fericitul Vladimir Ghika, “după aceea vom fi judecaţi”. Tăcerea
lui Dumnezeu care se împarte, fără să scadă, în tăcerile a sute de oameni,
reculeşi, stingheri şi sfioşi ca şcolarii în prima zi de şcoală, după un an
fără slujbe cu popor.

Câte nu trebuie să uităm, spunea acelaşi sfânt român, ca să
ne aducem aminte. Să ne amintim normalitatea, ritualurile şi bucuriile vieţii de
dinainte de pandemie.

Libertatea