Toată România se află în scenariul verde. Unde sunt cele mai multe cazuri noi

Toată România se află în scenariul verde. Unde sunt cele mai multe cazuri noi

Toată România se află în scenariul verde, după ce judeţul Cluj şi Capitala au ieşit din scenariul galben. Rata de infectare din Bucureşti a scăzut la 1,49 persoane la mia de locuitori, în uşoară scădere faţă de ziua precedentă când era de 1,59 la mia de locuitori.

Cel mai recent bilanţ al Grupului de Comunicare Strategică arată că România înregistrează peste 1.000 de cazuri noi.

Capitala înregistrează cea mai ridicată rată de infectare de 1,49, însă iese din scenariul galben şi intră în scenariul verde. Joi, 13 mai, ar putea fi adoptate noi măsuri de relaxare.

Pe locul doi se află județul Cluj cu o rată de infectare de 1,46 la mia de locuitori, iar pe locul trei se află judeţul Ilfov, cu 1,39 la mia de locuitori. În prezent, rata de infectare în țară a ajuns la 1,02, potrivit celui mai recent bilanț.

Județele care au înregistrat cea mai mică rată de infectare cu noul coronavirus sunt: Gorj – 0,24, Suceava – 0,30 și Maramureș – 0,35.

Aproape 10% din cazurile noi sunt din Bucureşti

Bucureștiul înregistrează 126 de cazuri noi de COVID, în scădere cu aproape 60 de cazuri faţă de ziua precedentă, 10 mai, când au fost raportate 185 de cazuri. Pe locul următor se află județul Cluj, unde au fost înregistrate 54 de noi infectări în ultimele 24 de ore, iar județul Constanţa se află pe locul 3, cu 50 de persoane infectate cu noul coronavirus.

Toate judeţele au înregistrat cazuri noi de COVID-19, iar cele în care s-au înregistrat cele mai puține infecții sunt Gorj (6), Călăraşi (8) şi Covasna (9).

Situația infectărilor cu coronavirus pe județe, astăzi, 11 mai:

Libertatea