Ultima seară de bridge, prima dimineață de chimioterapie

Ultima seară de bridge, prima dimineață de chimioterapie

O cină cu niște prieteni veniți din provincie la București. Nu pentru tradiționalul joc de cărți de altădată, ci pentru o problemă nou apărută în viața lor.

Beți vin roșu și mâncați brânză feta. Masa e pătrată, numai bună pentru un bridge. Le-ai spus din prima clipă când ați intrat în cameră, iar ei au râs și s-au scuzat că nu s-au pregătit pentru un bridge. Tu știi pentru ce sunt pregătiți.

El vă mai toarnă niște vin, peste cel din pahare, pare precipitat sau bucuros de revedere, tu protestezi pentru că nu-l bei „înnădit”, ai răbdare să golesc paharul!, seara e lungă. Ciocniți încă o dată, sănătate!, uitându-vă unul în ochii celuilalt, vechiul vostru obicei. Ea ciocnește cu vin, sănătate!, dar bea apă plată.

„Ce mai face copilul?” – vă iscodește ea. Tu gândești, aceeași întrebare cu care vă întâmpină ori de câte ori vorbiți la telefon, „ce mai face copilul” – uite că i-ai găsit o poreclă: „Ce mai face copilul?” Femeia ta răspunde în locul tău: „Copilul nu citește cărți, ne înțelegem din ce în ce mai greu, e o vârstă dificilă…” O urmărești nu neapărat ca s-o corectezi, dar e un bun moment să te gândești la copilul tău, în prezența prietenilor veniți în București pentru o problemă care nu exista în viața lor în urmă cu câțiva ani. A dat buzna în viața ei…  

Discuția se deșiră pe seama copiilor, el povestește ceva despre copilul lor, femeia ta povestește despre copilul vostru, nici problema asta nu exista în viața voastră când jucați bridge, nopți la rând, și beați coniac Bastion, groaznic coniac… Urmărești revoltat discuția, de ce trebuie să vorbim despre copii, lasă-i, dom’le, că ăștia cresc, îi doare la bască de părinți, hai să ne vedem de viețile noastre, de problemele noastre care apar pe nepusă masă! „Lasă-l în pace pe copil, nu mai sta cu gura pe el!” – te sfătuiește ea. Dai din cap și bei.  

El mai scoate o sticlă de vin roșu din frigider și dă să-i scoată dopul, dar tu îi atragi atenția că vinul roșu nu se ține la frigider, vinul roșu sec se bea la temperatura camerei, el te contrazice și citează un studiu recent (suntem spălați pe creiere de atâtea studii!) că temperatura „optimă” este de opt-zece grade. Începeți să vă ciondăniți pe seama gradelor Celsius ale vinului, parcă sunteți doi boșorogi care s-au luat la harță în farmacie, cine este primul la rând… Râdeți în același timp, da, da, recunoașteți că vă certați ca doi moși, femeile voastre se amuză, el îți toarnă în pahar, tu bei, femeia ta mai face o pauză, femeia lui bea apă plată.

El pune niște muzică din computer, potrivește sonorul în boxe, ca să te întrebe dacă recunoști bucata, habar n-ai!, el zice că-i place, copilul i-a dat să asculte într-o zi și i-a plăcut, ție nu-ți place, dar bei și mai mesteci niște brânză feta. 

„Și voi ce mai faceți?” – vă întreabă ea. Femeia ta răspunde: muncește, muncește, muncește. Tu te gândești la munca ta, dar nu-i nicio noutate în munca ta, nimic care merită să fie povestit, nu-ți vine să-i răspunzi, dar ea insistă și constată: „De ce ești posac!” Eu posac?, protestezi, dar n-ai curajul să le spui că toate problemele discutate până acum sunt aiureli, bine că n-ați vorbit încă despre vreme, dacă s-au anunțat ploi în București, starea vremii a devenit o obsesie națională, dar cum e cu pandemia, cu criza guvernamentală, cu partidele, cu prețul la curent și gaze? Vine o iarnă grea, dar mai grea decât cea din ’85 nu va fi! Subiectele astea nu erau în trecut, parcă au apărut de sub masă, o masă pătrată, bună pentru un bridge…  

Ca să le dovedești că nu ești posac, îi anunți că citești o carte foarte bună de istorie, le dai și-un citat din Niall Ferguson, citezi din memorie: „Niciodată în viața noastră de până acum n-a existat o mai mare incertitudine privind viitorul și mai multă ignoranță în privința trecutului”… Nu aștepți o confirmare și te lansezi într-o perorație despre ce-ai citit în cartea asta*, erupții vulcanice, cutremure, epidemii, ciumă, războaie, și pe măsură ce pui stăpânire pe discuție și-ți auzi doar vocea ta dogită de vinul roșu, sec, scos de la frigider, realizezi cât de penibil ești cu acest subiect, poftim, impresii de lectură, taci, taci! Pe vremuri, când făceați un bridge, nu era nicio stânjeneală ca unul dintre voi să-și aducă aminte ce-a mai citit din abia apărutul „Jurnalul de la Păltiniș” sau „Numele trandafirului”, ce cărți tari! Taci, ești caraghios cu aceste amintiri! 

El mai taie niște brânză și împarte „cărțile”, ea spune „pas”, bea apă. El constată, vizavi de lectura ta, că, după ce am luat atâția ani o m… de la istoria scrisă de comuniști, acum luăm m… de la băieții care au câștigat Războiul Rece și ne scriu istoria lor, n-avem scăpare de îndoctrinare în viața asta! Nu-l contrazici, pentru că deja te-ai pilit. Te gândești la ea, pentru că ai curajul unui bărbat pilit, mâine dimineață va fi la spital, la prima ședință… Aproape că-ți dau lacrimile amintindu-ți de câte ori ai dus-o pe soră-ta la chimioterapie, pe viscol și arșiță, așteptând pe holul spitalului ca toată otrava aia să i se scurgă în corp… Cum este să te duci pentru prima dată ca să-ți bage otravă în venă, ca să trăiești cu otravă? În această vreme de pandemie. Cauți să-i spui un cuvânt de încurajare… Numai tu de la masa asta pătrată îți golești paharul și îți vine să-l spargi de podea, al dracului cancer, a dracului viață! Bei cu lacrimi.   

El vă provoacă să vă amintiți când ați jucat ultima dată bridge, e cea mai tare provocare din seara asta! Și el s-a îmbătat. Femeia ta povestește ceva, dar este contrazisă de femeia lui, care bea apă, zici și tu un an, un loc anume, dar nu se potrivește cu amintirea lui, și fiecare începe să povestească despre ce-a simțit în vremea aia plină de bridge, fără griji, fără probleme și urgențe, fără apăsarea bolilor astea nenorocite, care îți distrug trupul și mintea, pentru că bridge-ul conta atunci, bridge-ul v-a întreținut iluzia că sunteți nemuritori, până la urmă ajungeți toți patru la aceeași idee și recunoașteți: am uitat cum se joacă! Nu numai că habar nu mai aveți cum se ține punctajul, dar nici regulamentul, ce catastrofă, ramoliților!

Femeia ta vine cu ideea salvatoare: „Ne uităm pe Google!” El vă avertizează turmentat: „Bridge-ul e un sport frumos, vă rog, să nu ne batem joc de frumusețea lui!”. Ea se ridică, oare i s-a făcut rău?, și scoate dintr-un sertar un pachet de cărți. Rămâi cu gura căscată: voi chiar vreți? „Sunt cărțile de bridge ale copilului!” – adaugă ea. El eliberează masa de farfurii și mai toarnă niște vin: „Păstrăm perechile?” Până dimineață! – îți vine să-i răspunzi, dar te uiți obosit la ceas.

*„Apocalipsa – Mari dezastre din trecut și câteva lecții pentru viitor”, de Niall Ferguson, Editura Polirom, 2021, traducere de Justina Bandol.     

Libertatea