Un nou maxim al ratei de infectare în București. A treia zi cu peste 16 cazuri la mia de locuitori

Un nou maxim al ratei de infectare în București. A treia zi cu peste 16 cazuri la mia de locuitori

Rata de incidență a cazurilor de coronavirus din București a ajuns luni, 18 octombrie, la 16,42 la mie, anunță Direcția de Sănătate Publică a Capitalei. Față de ziua precedentă, valoarea a crescut cu 0,15.

Rata incidenței din Capitală continuă să înregistreze de mai multe săptămâni creșteri fără precedent. La începutul lunii octombrie era de 7,68, iar sâmbătă, 16 octombrie, a fost depășit pentru prima dată pragul 16 la mie.

Rata de infectare în ultimele șapte zile, conform DSP București, a fost:

17.10.2021 – ora 10 – valoare de 16,2716.10.2021 – ora 10.00 – valoare de 16,1 15.10.2021 – ora 10.00 – valoare de 15,83 14.10.2021 – ora 10.00 – valoare de 15,42 13.10.2021 – ora 10.00 – valoare de 15,1 12.10.2021 – ora 10.00 – valoare de 14,71 11.10.2021 – ora 10.00 – valoare de 14,2

Bucureștiul este, la acest moment, municipiul cu cea mai mare rată de infectare din țară, alături de județul Ilfov, însă nu intră în carantină, după cum a decis vineri, 15 octombrie, Comitetul pentru Situații de Urgență. 

În schimb, Comitetul a decis că vor fi intensificate acțiunile de control pentru respectarea măsurilor anti-COVID și se va analiza situația epidemiologică din Capitală și Ilfov pentru propunerea de noi măsuri de limitare a răspândirii virusului.

Libertatea