Vasile Bănescu a anunțat că are COVID. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei s-a infectat chiar înainte de rapel

Vasile Bănescu a anunțat că are COVID. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei s-a infectat chiar înainte de rapel

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, are coronavirus, potrivit unei informări transmise presei, sâmbătă seară, chiar de reprezentantul BOR. El fusese imunizat în luna martie cu prima doză de vaccin anti-COVID, conform declarației ulterioare acordate Libertatea.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire, eu apucasem să fac prima doză de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută, de la un coleg, chiar cu o zi înainte de rapel”, a explicat Bănescu.

„M-am pozitivat ulterior, dar, în acest context, am făcut o formă foarte ușoară”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

La gradul meu de oboseală și de stres ar fi putut fi altfel dacă nu aș fi fost vaccinat.

Vasile Bănescu:

„Să fim cu toții ocrotiți alături de cei dragi! Speranța pusă în Dumnezeu ne va ajuta mereu”, a mai transmis Bănescu în informarea de presă.

Contactat de Libertatea, Vasile Bănescu a detaliat: „M-am contaminat miercuri. În momentul când m-am pozitivat, duminică, aveam și a doua doză făcută, joi. M-a ajutat concret prima doză”. Purtătorul de cuvânt al BOR a explicat apoi că prima doză de vaccin a fost făcută în martie.

Luni, 5 aprilie, în contextul în care premierul Florin Cîțu a cerut sprijinul Bisericii pentru campania de vaccinare, Vasile Bănescu a afirmat că preoții vor ajuta prin distribuirea informațiilor necesare către credincioși.

„Ajutorul Bisericii există și se (va) traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioși a informațiilor cuprinse în Broșura «Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură», material oficial informativ pe care toate cultele religioase l-au primit în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte”, a afirmat, atunci, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, într-un comunicat.

Foto: Hepta

Libertatea