Vlad Mixich: Riscul vaccinării cu AstraZeneca, mult mai mic decât cel al condusului mașinii

Vlad Mixich: Riscul vaccinării cu AstraZeneca, mult mai mic decât cel al condusului mașinii

Vorbind despre temerile oamenilor privind vaccinarea cu AstraZeneca, Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, susține că lumea are tendința să „exagereze riscuri care sunt practic foarte mici”, potrivit spotmedia.ro.

„Se întâmplă întotdeauna când sunt anunțate astfel de efecte adverse, chiar dacă sunt rare, pentru că însuși creierul nostru biologic este construit de asemenea manieră încât este un evaluator foarte ineficient al riscurilor reale, asta nu o spun eu, ci știința”, a afirmat Mixich.

„Este dovedit științific că avem tendința, fiecare dintre noi, să exagerăm riscuri care sunt practic foarte mici. În cazul efectelor adverse de la AstraZeneca este o astfel de situație. Dacă ne uităm la riscul real de a fi subiectul unui astfel de efect advers foarte rar, vedem că riscul este mult mai mic decât riscurile pe care ni le asumăm zilnic, cum ar fi condusul mașinii până la serviciu”, a adăugat expertul în politici de sănătate pentru spotmedia.ro.

Totuși, Mixich admite că „este firesc și normal că există oameni care sunt speriați sau cărora le-a crescut anxietatea în urma anunțului Agenției Europene a Medicamentului”.

El a subliniat că oamenii trebuie să apeleze la consultul medical de specialitate și că trebuie să meargă la „medicul de familie, medic specialist hematolog sau infecționist”.

Într-un fel, e ca la fotbal, penalty-urile sunt executate doar de către fotbaliștii care au suficient sânge rece, doar că aici nu e vorba de o minge, ci de sănătatea noastră. E decizia fiecărui individ, iar ce rog eu e să nu fie luată cu ochii în televizor. Nu cred că există un om întreg la minte care și-ar duce mașina la reparat la un moderator TV sau la unul dintre nenumăratele personaje care își dau cu părerea.

Vlad Mixich:

„Vorbiți cu medicul care are timp să vă asculte istoricul personal, este o decizie care se ia în funcție de acest istoric”, a mai transmis expertul în politici de sănătate.

Istoricul vaccinului AstraZeneca în România

Pe 29 ianuarie, Comisia Europeană a luat decizia acordării autorizației condiționate de punere pe piață a celui de-al treilea vaccin împotriva COVID-19, cel de la AstraZeneca-Oxford.

Pe 4 februarie, Comitetul Național pentru Vaccinare a anunțat grupa de vârstă căreia îi va fi administrat vaccinul AstraZeneca: 18-55 de ani.

Pe 7 februarie, prima tranșă de vaccinuri de la AstraZeneca a ajuns în România.

Pe 8 martie, CNCAV a anunțat renunțarea la limita de vârstă pentru administrarea AstraZeneca, după apariția „noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor OMS”.

Pe 11 martie, CNCAV a transmis că retrage pentru moment lotul ABV2865 de la AstraZeneca, cel care fusese suspendat și în Italia. „Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului”, a informat CNCAV.

Pe 15 martie, România a decis continuarea vaccinării cu AstraZeneca. Anunțul a fost făcut după ce mai multe țări din UE, printre care Germania și Franța, au oprit complet la acel moment imunizarea cu acest ser.

Pe 8 aprilie, Valeriu Gheorghiță a anunțat că România continuă vaccinarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă, pentru că beneficiile depășesc riscurile, după ce EMA și OMS au transmis că o legătură între vaccinul AstraZeneca şi formarea de cheaguri sangvine este „plauzibilă, însă nu confirmată”.

Libertatea