Ion Iordache, “salvatorul” Complexului Oltenia

Cum salvează senatorul-baron Iordache, Complexul Oltenia. Și-a făcut firme concurente CEO, de producere a energiei, asociat cu magnatul petrolului, Comănescu Senatorul PNL Ion Iordache, baron local în Gorj, care în campania electorală era plimbat prin carierele Complexului Oltenia, unde promitea minerilor salvarea companiei, și-a creat două firme cu obiect de activitate “producerea energiei electrice”. Afaceristul cu un imperiu, creat în câțiva ani în zona Termocentralei Turceni, este asociat, în cele două societăți noi, ce ar deveni concurente pentru Complexul Oltenia, cu magnatul Gabriel Comănescu (proprietarul unor platforme petroliere și al unei flote navale, în Marea Neagră), cu generalul Ioan Sîrbu (fost director al Spitalului Militar Central), cu Remus Vulpescu (administratorul special care a cerut insolvența Hidroelectrica), cu fiul controversatului PSD-ist Iulian Iancu și alți băieți descurcăreți. Baronul local PNL, Ion Iordache, îmbogățit din contracte cu statul și ajuns recent senator (despre care am arătat aici), a mirosit milioanele de euro, fonduri europene, alocate României, pentru dezvoltarea de capacități care să producă energie “curată”. În campania electorală, afaceristul vopsit liberal peste noapte și pus în fruntea listei pentru Senat a PNL Gorj, după ce abandonase ALDE (care picase la vot) și făcuse o haltă la PSD, s-a folosit de problemele Complexului […]

The post Ion Iordache, “salvatorul” Complexului Oltenia first appeared on Avertisment.

Stiri Ziare