Vremea de mâine 19 septembrie 2023 în România. În intervalul 18 septembrie – 19 septembrie vremea va fi în general frumoasă şi caldă pentru această dată în toată ţara, dar mai ales în vest, nord şi centru, unde valorile termice diurne vor fi în medie cu 4…5 grade mai ridicate faţă de normalul climatologic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat ploi slabe de scurtă durată, după-amiaza în zonele montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde vor fi rafale în general de 55…65 km/h, iar local şi temporar şi cu viteze mai mici şi în Dobrogea, nordul Moldovei şi în restul zonei de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade. Dimineaţa, pe arii restrânse se va forma ceaţă.